Ponta: DNA va avea un buget de 22 milioane euro; pe site era doar o sinteză de buget, fără anexe
Prim-ministrul a susținut că pe site-ul Ministerului de Finanțe a fost publicată „doar o sinteză” a proiectului de buget și a precizat care sunt sumele alocate DNA.
„Eu încerc să explic că ați pus pe site o sinteză a bugetului, fără anexe, pentru că nu avea când, acum s-au făcut, azi noapte și în cursul acestei zile, și cred că este foarte important ca fiecare ordonator secundar sau terțiar de credite să înțeleagă acest lucru. Ca să fie foarte clar la ce mă refer: DNA a avut anul acesta 20 milioane de euro, va avea anul viitor 22 milioane de euro. Deci, nu se taie, se pune și cred că e valabil pentru fiecare instituție din această țară ca atunci când cere, primește ceea ce a cerut și ceea ce putem să oferim din banii pe care-i avem cu toții”, a spus Ponta.
Joi, Direcția Națională Anticorupție și-a exprimat nemulțumirea față de faptul că în proiectul de buget pentru 2015, publicat de Ministerul Finanțelor Publice, nu pot fi identificate fondurile alocate pentru instituție, ci acestea sunt incluse în cele pentru Ministerul Public, instituție care ar urma să aibă un buget cu 31,94% mai mic decât cel din 2014.
Vineri, ședința Guvernului, programată inițial să înceapă la ora 10.00, a fost amânată pentru ora 17.00, surse oficiale declarând agenției MEDIAFAX că amânarea a fost decisă din motive tehnice legate de închiderea pe cifre a unor poziții de filă bugetară, guvernanții constatând, vineri dimineața, că „s-au strecurat” unele erori la introducerea datelor.
În același timp, reprezentanții Guvernului transmit că amânarea este cauzată de faptul că nu a fost încheiată procedura de introducere a datelor în sistem de către toate ministerele și autoritățile.
Vineri la prânz, procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție, Codruța Kovesi, a declarat că a fost informată de reprezentanții Ministerului Finanțelor că propunerile bugetare ale DNA urmează să se regăsească în fișa de buget a instituției.
„În cursul nopții, am primit un email din partea reprezentanților Ministerului Finanțelor, în care au precizat că propunerile noastre au fost însușite și urmează să se regăsească în fișa de buget a Direcției Naționale Anticorupție”, a spus Kovesi.
Ministrul delegat pentru Buget, Darius Vâlcov, a arătat, joi, că DNA va avea bugetul solicitat în 2015, precizând că situația a fost clarificată în urma discuției pe care a avut-o cu șefa DNA, Laura Codruța Kovesi, și cu ministrul Justiției, Robert Cazanciuc.
A arătat că bugetul Ministerului Public pe 2015 crește și a justificat absența filei distincte privind DNA prin faptul că aceasta nu se regăsește în varianta de buget pentru consultare, precizând că fila va fi anexată proiectului ce va fi aprobat de Guvern și trimis în Parlament.
„Bugetul total al Ministerului Public în anul 2015 crește, nu scade, acesta fiind de 707,88 milioane lei, adică în creștere cu 19,29 milioane lei față de cât a fost bugetul aprobat pentru anul 2014. Mai mult, Ministerul Finantelor Publice a primit solicitarile privind limitele de cheltuieli pentru anul 2015 din partea Ministerului Public, a luat act de ele, bugetul pentru anul 2015 al Ministerului Public și, în mod automat, bugetele DNA si DIICOT, înregistând creșteri”, a spus atunci Vâlcov.