Ponta: După ce i-a făcut dosar penal, Băsescu a avut „nesimțirea” să-l sune pe medicul Brădișteanu
Premierul Victor Ponta a catalogat, vineri, drept revoltător faptul că președintele Traian Băsescu a avut „nesimțirea” ca, după ce „i-a făcut dosar penal”, să-l sune pe medicul Șerban Brădișteanu și să-l roage să meargă în Turcia pentru a analiza starea de sănătate a lui Florin Cioabă.
Ponta a spus într-o conferință de presă la Suceava că statul român intervine în cazul unui cetățean român aflat într-o situație cu totul specială în afara țării.
„Dacă e vorba de un cetățean român aflat într-o situație specială, copii, cazuri cu totul speciale, statul român, atât cât putem să ne permitem, nu putem foarte des, sigur că, pe cheltuiala statului român, intervenim în situații cu totul și cu totul speciale”, a spus Ponta.
El a arătat că în cazul lui Florin Cioabă familia plătește, iar medicul Șerban Brădișteanu a plecat în Turcia pe banii familiei.
„Mă bucur că doctorul Brădișteanu nu are termen la tribunal, că i-a făcut Băsescu dosar. Deci, Băsescu i-a făcut dosar penal și acum l-a rugat să meargă în Turcia și mă bucur că nu are termen la tribunal, că nu putea să meargă doctorul Brădișteanu, pentru că trebuia să se ducă la tribunal, unde i-a făcut Băsescu dosar. Apropos de ticăloșie și de tupeu, după ce-i faci dosar penal unuia dintre cei mai buni medici din România, mai ai și nesimțirea să-l suni la telefon să-l rogi să ajute pe cineva”, a spus Ponta.
El a arătat că din banii statului român se plătesc doar cazuri cu totul și cu totul excepționale, cum a fost necazul din Muntenegru.
„Eu m-aș fi așteptat ca președintele țării să se preocupe atunci când am avut accidentul din Muntenegru. Nu l-a interesat, l-a durut în cot. Anul trecut, când a fost cu copiii din Suceava, nu l-a interesat, n-a sunat pe nimeni, însă revoltător este faptul că după ce domnul Băsescu i-a făcut dosar penal doctorului Brădișteanu a avut curajul să-l sune la telefon. Este tipic pentru personalitatea domnului președinte”, a mai spus Ponta.
Medicul Șerban Brădișteanu a declarat, joi, că Florin Cioabă nu are o leziune cerebrală ireversibilă, dar starea lui este gravă, circulația spre creier a fost afectată din cauza infarctului, capacitatea de contracție a inimii este redusă și sunt afectați rinichii, având nevoie de suport renal.
Șerban Brădișteanu a spus, pe Aeroportul „Henri Coandă”, la revenirea în țară după ce a fost în Antalya pentru a-l evalua pe autointitulatul rege al romilor, Florin Cioabă, că în prezent se vorbește despre șansele acestuia de a rămâne în viață, starea lui fiind gravă.
Întrebat cine l-a solicitat să meargă în Turcia pentru a-l evalua pe Florin Cioabă, medicul Șerban Brădișteanu a spus că rugămintea a venit din partea președintelui Traian Băsescu.
„Președintele Traian Băsescu m-a rugat, dacă vreau și pot, să fac această vizită medicală, împreună cu anestezista mea, pentru a aprecia ce este mai bine de făcut pentru un om, până la urmă”, a spus Brădișteanu.
Întrebat cine a suportat costurile, Brădișteanu a spus că toate cheltuielile au fost suportate de familia lui Florin Cioabă.