Ponta: Guvernul va aloca bani pentru un dig în Teleorman, care va fi gata până în august
Premierul Victor Ponta a ajuns în statul Beiu din județul Teleorman, unde, împreună cu vicepremierul Liviu Dragnea, s-a urcat într-o barcă pneumatică pentru a vizita mai multe zone inundate.
Într-o discuție cu locuitorii ale căror case au fost inundate, Ponta a spus că va aproba alocarea banilor, dar că vrea să se asigure că fondurile vor fi folosite efectiv la construirea digului.
„Dacă nu facem digul, așa o să fie mereu, nu ? Autoritățile mi-au spus că digul e gata în august dacă le dăm banii acum. Banii îi dau, dar vreau să văd pe ce. Soluția e doar cu digul”, a spus Ponta oamenilor.
Sinistrații din satul Beiu i-au spus că o inundație similară a fost consemnată în 2005, tot din cauza lipsei digului.
Ponta a anunțat anterior că se va afla și el în județul Teleorman pentru a stabili modul în care Guvernul poate interveni în zonele afectate de inundații, arătând că nevoie de intervenția Administrației Apele Române și de sprijin financiar deoarece problemele sunt provocate de diguri care au cedat.
Și ministrul Administrației Publice, vicepremierul Liviu Dragnea a mers, luni, în Teleorman, anunțând că specialiștii Apelor Române vor decide dacă și unde poate fi spart digul în zona localităților afectate de inundațiile din ultimele zile, din Teleorman, pentru ca apele să se retragă, având în vedere ce miercuri și joi sunt prognozate noi ploi.
Bilanțul inundațiilor provocate de revărsarea râurilor Teleorman, Burdea, Tecuci, Vedea și Câinelui și a afluenților acestora arată că 131 de case au fost inundate în localitățile Tătărăștii de Jos, Necșești, Ciolănești, Beuca Vîrtoape, Balaci, Dobrotești, Siliștea Gumești și Frumoasa.
Apele au intrat, de asemenea, în 317 curți și 685 de anexe gospodărești, afectând peste 37 kilometri de drumuri comunale, peste 7,5 kilometri de drumuri județene și doi kilometri de drum forestier, viiturile distrugând, de asemenea, 35 de podețe.
Potrivit datelor furnizate, luni, de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Teleorman, un număr de 30 de persoane erau izolate în satul Beuca, din cauza apelor. Pompierii au evacuat din calea viiturilor 117 oameni.
Avertizarea cod roșu de inundații din Teleorman a fost ridicată, iar până marți, la ora 18.00, rămân sub avertizare cod portocaliu râul Neajlov, în județul Giurgiu, râurile Călmățui, Vedea, Teleorman, Sabar, Ialomița și Pârâul Câinelului, pe sectoarele din județele Teleorman, Giurgiu și Ialomița.