Ponta îi cere lui Pivniceru să demareze procedurile de numire a unui nou șef DNA și procuror general
Premierul Ponta i-a cerut, sâmbătă, noului ministru al Justiției, Mona Pivniceru, să demaraze procedurile pentru propunerea unui nou șef al Direcției Naționale Anticorupție, iar, de la 1 octombrie, a unui nou procuror general
„Sper ca în perioada imediat următoare, conform angajamentului pe care ni l-am luat față de Comisia Europeană, pe baza unei proceduri transparente, să declanșați procedura de propunere a unui nou șef la DNA și, sigur, de la 1 octombrie, a unui nou procuror general”, i-a spus Ponta lui Pivniceru, la prima ședință de Guvern a noului ministru.
Ponta a mai arătat că noul ministru va trebui să se asigure că justiția funcționează în interesul cetățenilor.
„Rapoartele sunt importante, dar cel mai important este dacă sunt românii mulțumiți de modul cum justiția face cu adevărat dreptate”, a afirmat premierul Victor Ponta.