Ponta îl anunță pe Băsescu: se poate caza în vila din Gogol, dar durează până mută blugii și peștele de cristal
El a precizat că reprezentanții Regia Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS) l-au informat că reparațiile la această vilă sunt finalizate.
„Înțeleg că se mută, dar, ca la orice om cu agoniseală mare, durează. Vă dați seama cât a strâns el, până mută blugii, până mută toate, peștele de cristal, leul și toate celelalte, durează. RA-APPS – i-am întrebat doar – mi-a spus că și-a terminat treaba la reședința din Gogol, 2. Acum, mută omul'”, a spus Ponta.
În luna februarie, Guvernul a decis ca vila RA-APPS din cartierul Primăverii în care a locuit până în acest an Mioara Roman, fosta soție a lui Petre Roman, să îi fie atribuită fostului președinte Traian Băsescu spre utilizare ca reședință.
Băsescu nu s-a mutut muta însă imediat, deoarece imobilul necesita unele reparații și lucrări de renovare.
Legea stabilește că persoanele care au avut calitatea de șef al statului român beneficiază pe durata vieții de folosința gratuită a unei locuințe de protocol, cu destinația de reședință, care cuprinde și un spațiu cu destinația de cabinet de lucru, încadrat cu un post de consilier și un post de secretar, de o indemnizație lunară în cuantum egal cu 75% din indemnizația acordată președintelui în exerciți, de pază și protecție, precum și de folosința gratuită a unui autoturism, asigurate permanent de Serviciul de Protecție și Pază.
Legea mai prevede că locuința de protocol nu poate fi reședința pe care titularul a avut-o ca președinte în funcție.