Ponta întrebat dacă va demisiona ca Pal Schmitt pentru plagiat: Urmez doar modelul ungar din România, unde UDMR a votat pentru suspendarea lui Băsescu

Publicat: 11 07. 2012, 21:30
Actualizat: 12 07. 2012, 13:48

Premierul Victor Ponta a fost întrebat, la Bruxelles, de către un jurnalist maghiar dacă va demisiona în urma acuzațiilor de plagiat, așa cum a procedat recent președintele Ungariei, el răspunzând însă că urmează „modelul ungar” doar când acesta se manifestă în România.

„Urmez modelul ungar doar când este în România, pentru că, poate știți, pentru suspendarea președintelui a votat și UDMR”, a spus Ponta.

El a precizat totodată că la acuzațiile de plagiat va avea un răspuns „după criza politică”.

Președintele Ungariei, Pal Schmitt, a demisionat în luna aprilie, după ce titlul său de doctor a fost retras pe fondul acuzațiilor de plagiat.

Schmitt, în vârstă de 69 de ani, argumentase inițial că acuzațiile de plagiat care îl vizează nu au nicio legătură cu activitatea sa de președinte.

Premierul este acuzat de plagiat, conform revistei Nature, care susține că a accesat documente prezentate de o persoană anonimă indicând faptul că mai mult de jumătate din teza sa de doctorat privind Curtea Penală Internațională ar conține texte copiate.