Ponta l-a retras pe secretarul general al ANRMAP într-un post de inspector guvernamental
Eugen Cojoacă a fost retras din funcția de secretar general al Autorității Naționale pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice (ANRMAP) și trecut într-un post de inspector guvernamental, prin decizie a premierului Victor Ponta.
Decizia a fost semnată de premier după ce actualul șef al ANRMAP a acuzat fosta conducere de nereguli în cadrul instituției.
În urmă cu două săptămâni, noul președinte al ANRMAP, Lucian Dan Vlădescu, a acuzat fosta conducere a autorității de mai multe nereguli, respectiv că a anulat ilegal procese verbale de contravenție, că a făcut angajări pe relații de rudenie și prietenie și achiziții la suprapreț prin firme înființate special pentru a furniza servicii instituției.
El a anunțat că neregulile vor fi sesizate Direcției Naționale Anticorupție sau Parchetului de pe Înalta Curte de Casație și Justiție.