Ponta: OPSPI va sesiza organele penale împotriva lui Dan Diaconescu
Guvernul a luat act de anularea licitației pentru vânzarea acțiunilor deținute de stat la Oltchim și de faptul că procesul de privatizare a eșuat, fiind necesar ca circul din ultimele zece zile să înceteze, a declarat premierul Victor Ponta.
El a arătat că Dan Diaconescu nu a avut și nu are capacitatea și dorința de a participa efectiv la privatizare, având doar interese politice și de imagine, în detrimentul intereselor angajaților și ale statului, și a acuzat din nou fostele guverne de faptul că au girat situația economică dificilă a combinatului.
Contractul de privatizare a Oltchim nu va fi încheiat, întrucât Dan Diaconescu, adjudecatarul pachetului majoritar de acțiuni deținut de stat la combinatul chimic, nu a adus dovezi că deține suma de 45 milioane euro pe care s-a angajat să o plătească pentru titluri, a anunțat anterior ministrul Economiei.
„Adjudecatarul acțiunilor nu a putut aduce dovezi că are banii pe care s-a angajat să îi plătească. În aceste condiții, nu mai avea sens să continuăm. Termenul pentru semnarea contractul a expirat astăzi (luni – n.r.)”, a declarat ministrul Economiei, Daniel Chițoiu.
Dan Diaconescu a câștigat săptămâna trecută licitația pentru preluarea a 54,8% din acțiunile Oltchim, după ce a oferit 203 milioane de lei (45 milioane de euro), cel mai mare preț, pentru titlurile deținute de stat.
Chițoiu a adăugat că acordul de privatizare nu a fost încheiat pentru că nu a fost selectat niciun câștigător pentru pachetul de acțiuni, dar nici pentru creanțele deținute de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului și Electrica la Oltchim, în valoare cumulată de 400 milioane de euro.
Oficiul Participațiilor Statului și Privatizării în Industrie (OPSPI), organismul prin care s-a derulat privatizarea Oltchim, i-a cerut lui Diaconescu să prezinte o dovadă că dispune de cele 45 milioane euro pe care s-a angajat să le plătească pentru acțiuni.
Premierul Victor Ponta a declarat săptămâna trecută că Dan Diaconescu are termen până luni, 1 octombrie, să plătească prețul pe acțiuni, caz în care acești bani ar putea fi acordați Oltchim pentru funcționarea combinatului., ca împrumut de salvgardare pentru maximum șase luni, până la transferul acțiunilor.
Premierul a precizat atunci că Guvernul este pregătit să numească un nou management la Oltchim și să dispună administrarea specială a combinatului dacă Dan Diaconescu nu achită până luni prețul pe acțiuni, iar în maximum șase luni va relua procesul de privatizare cu un investitor strategic.
Victor Ponta a declarat săptămâna trecută că informația conform căreia Dan Diaconescu ar dispune de 46 milioane euro într-o bancă din Olanda, prezentată joi dintr-un document, este falsă, iar acesta nu a depus până în prezent vreo dovadă că are banii pentru Oltchim.