Prima pagină » Știri » Ponta s-a întâlnit cu șeful SRI, la Guvern. Prezența SURPRIZĂ din Palatul Victoria. Reacția OFICIALĂ a SRI

Ponta s-a întâlnit cu șeful SRI, la Guvern. Prezența SURPRIZĂ din Palatul Victoria. Reacția OFICIALĂ a SRI

Ponta s-a întâlnit cu șeful SRI, la Guvern. Prezența SURPRIZĂ din Palatul Victoria. Reacția OFICIALĂ a SRI
Premierul Victor Ponta s-a întâlnit, miercuri, cu directorul Serviciului Român de Informații, Eduard Hellvig, surse oficiale afirmând că "discuția face parte din colaborarea instituțională" dintre Guvern și SRI. La momentul întâlnirii, în sediul Guvernului se afla și Sebastian Ghiță.

UPDATE Purtătorul de cuvânt al SRI, Sorin Sava a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că directorul SRI, Eduard Hellvig a avut o întâlnire cu premierul Victor Ponta, la solicitarea celui din urmă, menționând că la întâlnire nu a participat deputatul Sebastian Ghiță.

„Directorul Serviciului Român de Informații (SRI), Eduard Hellvig s-a întâlnit, într-adevăr, miercuri, cu premierul Victor Ponta, la solicitarea prim-ministrului, pe probleme ce țin de competențele SRI”, a afirmat Sorin Sava.

Purtătorul de cuvânt al SRI a ținut să precizeze că la întâlnire nu a participat deputatul Sebastian Ghiță.

Premierul Victor Ponta s-a întâlnit, miercuri, cu directorul Serviciului Român de Informații, Eduard Hellvig, surse oficiale afirmând că „discuția face parte din colaborarea instituțională” dintre Guvern și SRI.

Întâlnirea a avut loc la Palatul Victoria.

La momentul întâlnirii dintre cei doi, în clădirea Guvernului s-a aflat și deputatul Sebastian Ghiță, membru al Comisiei privind exercitarea controlului parlamentar asupra activității SRI, acesta părăsind Palatul Victoria la aproximativ 30 de minute după plecarea lui Hellvig.

Eduard Hellvig a fost învestit la conducerea SRI la începutul lunii martie.

Citește și