Premierul Victor Ponta a declarat, luni, răspunzând unei întrebări, că Guvernul îi va ajuta pe sinistrații din Galați indiferent dacă aceștia au încheiate sau nu polițe de asigurare pentru casele distruse de ape, el adăugând: „Vreți să-i las pe oameni să moară în apă dacă nu și-au făcut asigurare?”.
Întrebat de jurnaliști dacă Guvernul îi ajută pe sinistrați chiar dacă nu și-au încheiat polițele de asigurare obligatorie a locuinței, Ponta a spus că nu le poate cere polița de asigurare celor care acum au apa în case.
„Vreți să-i las pe oameni să moară în apă dacă nu și-au făcut asigurare? Așa credeți dumneavoastră că e bine? Eu cred că nu e bine așa. Cred că e bine să ajutăm toți oamenii. Încurajăm și stimulăm respectarea legii privind asigurările, însă, pe de altă parte, când un om e cu apa în casă ce să-i spun, să-i cer polița de asigurare? Mă duc să încerc să-l ajut! Cred că așa se lucrează într-o țară normală, așa, scandal, știm să facem toți”, a spus premierul.
Ponta i-a îndemnat și pe elevii Colegiului Național „Tudor Vladimirescu” din Târgu Jiu, unde a participat la deschiderea noului an școlar, să se gândească la elevii din județul Galați care luni nu au putut merge la școală după ce unitățile de învățământ au fost distruse de inundații.
„Să vă bucurați de condițiile pe care le aveți, să nu uitați că azi, când noi suntem aici și dumneavoastră începeți școala, sunt, din păcate, copii în județul Galați unde apa le-a luat școala și ei nu pot merge la școală. Să vă gândiți de fiecare dată în momentele bune că sunt oameni și copii care au nevoie de ajutor și dacă suntem mai uniți și mai solidari o să avem o țară mai bună și niște copii mai buni”, a mai spus Ponta, după care le-a urat elevilor succes în noul an școlar.
Peste 6.000 de persoane au fost evacuate și aproape 1.800 de case au fost afectate de inundațiile produse în ultimele zile în 39 de localități din județul Galați, potrivit unui bilanț prezentat, duminică, la Comitetul Județean pentru Situații de Urgență.
Nouă persoane, între care o fetiță de opt ani, și-au pierdut viața după ce au fost luate de viituri, în noaptea de miercuri spre joi, în județul Galați.
Gigi Ciuncanu, [email protected]