Ponta: Tot felul de impostori au beneficiat de USL; Atanasiu este unul dintre cei mai mari impostori

Publicat: 23 05. 2015, 00:10

El a răspuns astfel întrebat, la România TV, despre stenogramele prezentate recent public, în care prim-vicepreședintele PNL Teodor Atanasiu exprimă critici la adresa partenerilor din fostul PDL, cu mențiunea faptului că liberalii s-au aflat alături de PSD în campania electorală din 2012.

„Au fost votați scriind pe ei USL – pe toți, fără nicio excepție, vorbesc de cei de la PNL – o idee extraordinară ai cărei părinți sunt Crin Antonescu, cu mine, cu Dragnea, cu Radu Stroe, cu Edi Hellvig și de care au beneficiat tot felul de impostori. Atanasiu, întâmplător, este unul dintre cei mai mari impostori, pe care îi și știm cu toții”, a spus Ponta.

Stenograme ale unor discuții între lideri ai vechiului PNL, care au avut loc la Bistriția și în care sunt exprimate critici la adresa partenerilor din fostul PDL au fost publicate în urmă cu două săptămâni de un site.

„Noi fără PD nu câștigam președintele. Ne-am ținut de nas și am făcut un compromis. Altfel nu se putea. Vă mai spun un lucru. Am făcut un lucru, eu zic deștept, chiar dacă în Bistrița e puțin altfel. Un lucru deștept de ce? Noi am făcut o fuziune paritară, în care noi am dat numele partidului, sigla partidului, candidatul la Președinție al partidului și ei ne-au dat sediul, locația în care să funcționăm. Gândiți-vă că avem 28 de județe în care noi conducem în fuziunea asta paritară. Mai mult de atât nu puteam obține. Eu vă spun că le-am dat și iluzia că o să aibă prim-ministru. N-o să-l mai aibă. Vă dau în scris că nu o să-l aibă!”, spune în discuții , conform stiripesurse.ro, prim-vicepreședintele PNL Teodor Atanasiu.

La discuțiile redate în stenograme au participat și co-președintele PNL Alina Gorghiu, precum și secretarul general al PNL Marian Petrache.