Ponta: Trebuie să ne gândim de zece ori înainte să vorbim de o intervenție militară în Ucraina

Ponta: Trebuie să ne gândim de zece ori înainte să vorbim de o intervenție militară în Ucraina
Publicat: 30/08/2014, 20:26
Actualizat: 01/11/2016, 00:59

Victor Ponta a prezentat, sâmbătă, în declarații de presă susținute la Palatul Victoria, discuțiile care au avut loc în cursul dimineții, la Paris, la reuniunea liderilor social-democrați din statele europene, la care a luat parte.

„S-a discutat despre situația din Ucraina, am reiterat faptul că Guvernul României condamnă implicarea evidentă a Federației Ruse, că sprijinul pe care Federația Rusă îl acordă separatișilor în estul Ucrainei este evident și că România, alături de întreaga comunitate internațională, condamnă această intervenție, că sprijină în totalitate integritatea teritorială și suveranitatea Ucrainei și că sprijinim toate tipurile de sancțiuni care se decid la nivel european și la nivel internațional”, a spus Ponta.

„În egală măsură, însă, am precizat și într-un fel am și răspuns la anumite îngrijorări ridicate de partenerii noștri europeni, am spus foarte clar că în acest moment ideea unei intervenții militare din partea României, din partea Europei, a NATO, este o chestiune care trebuie tratată cu foarte multă precauție, în limbaj diplomatic, adică trebuie să ne gândim de zece ori înainte să vorbim, că interesul Europei și al României este acela de a sprijini Ucraina, însă, în același timp, de a nu escalada conflictul și că orice fel de declarație – am fost întrebat și am precizat acest lucru – orice fel de declarații făcute la București despre sprijin și intervenții militare sunt declarații strict politice atâta timp cât nu au fost discutate niciodată, nici în Parlamentul României, nici în CSAT, nici într-o altă instituție”, a spus Ponta.

El a reiterat faptul că Ucraina trebuie sprijinită printr-o singură voce la nivel european.

„Am simțit nevoia să prezint foarte clar această poziție a României și din punctul acesta de vedere există, repet, la nivelul șefilor de guvern și de stat cu care am discutat, există o poziție unitară de sprijin pentru Ucraina, de condamnare a Federației Ruse, dar, dar, de foarte mare precauție atunci când vine vorba de sprijin militar”, a precizat premierul.

Tags:

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Complet interzis la TV și internet în România. Legea intră în vigoare mâine la ora...
Trucul pe care gospodinele nu-l împărtășesc nimănui. Te scutește de la un mare efort
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Motive să fim optimiști: Inovațiile din știință care fac lumea mai bună