Ponta vrea să schimbe mentalitatea consumatorului român: Să mâncăm mai multă vită și să exportăm porc
Românii ar trebui să consume mai multă carne de vită, iar carnea de porc să fie exportată în China, unde piața a fost deblocată, a afirmat premierul Victor Ponta, considerând că „mentalitatea consumatorului” se poate schimba prin efortul comun al Guvernului, opiniei publice și mass-media.
El a discutat, miercuri, pe această temă cu unii dintre agricultorii prezenți la Târgul internațional de produse agricole INDAGRA, după ce a vizitat toate staulele cu animale.
În cortul amenajat ca grajd pentru vaci, agricultorii i-au prezentat premierului diferite rase crescute pentru carne, inclusiv bovine renumite pentru carnea de calitate, și au arătat că în România au fost importate rase superioare pentru producția de carne abia în urmă cu cinci-șase ani.
„Să facem campanie că, acum, porcii avem voie să-i exportăm în China, să mâncăm noi mai multă vită (…) Ca să-i schimbăm pe români de pe porc pe vită nu-i ușor, să știți”, le-a spus șeful Executivului.
Ponta a reluat această temă și la finalul vizitei, arătând că exportul de carne creează și posibilitate de creștere a acestui domeniu.
„Imediat după vizita pe care am avut-o la Beijing, autoritățile din China și din România au lucrat împreună și am primit răspunsul favorabil pentru deschiderea pieței Chinei, o piață uriașă, pentru producția românească de carne de porc și bovine”, a spus Ponta.
El a susținut că mentalitatea consumatorului unui anume tip de carne se schimbă în timp și printr-un un efort conjugat al autorităților, opiniei publice și presei.
„Ține până la urmă nu doar de Guvern – că nu doar Guvernul poate să facă acest lucru – ține de opinia publică, de mass-media, să încercăm să schimbăm anumite lucruri care țin de mentalitatea de consumator. Faptul că se consumă în special carne de porc și mai puțin carne de vită e o chestiune care se schimbă în timp și pe care putem s-o facem toți printr-un efort comun”, a spus premierul.
Vineri, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a declarat că piața din Rusia trebuie deblocată pentru exporturile de carne din România, asemeni celei din China, unde pot fi livrate din acest an bovine vii și produse din carne de porc.