Vicepreședintele PSD Victor Ponta intenționează să se retragă de la conducerea partidului dacă nimeni din fruntea formațiunii politice nu își va asuma răspunderea pentru eșecul de la referendum, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Ponta a declarat, duminică, pentru MEDIAFAX că nu este de acord cu acele opinii exprimate la nivel central conform cărora victoria lui Traian Băsescu este una neconcludentă și crede că liderii PSD ar trebui să tragă învățăminte din scorul obținut de președinte.
"Nu pot să fiu de acord cu ce spun unii colegi de-ai mei că 75 la sută pentru Băsescu este neconcludent. Dar ce ar fi vrut, să ne bată cu 90 la sută, cu 110 la sută ca să fie și pentru ei concludentă poziția pe care o are președintele în rândul electoratului. Luni, avem ședința Biroului Permanent Național și eu o spun de pe acum că, dacă iarăși voi auzi că nimeni de la noi nu a greșit și nu este vinovat, eu îmi voi da demisia și îmi voi vedea de treabă alături cu colegii mei de la Gorj", afirmă vicepreședintele PSD.
Victor Ponta susține că rezultatele scrutinului arată că doar PSD mai poate face opoziție în momentul de față pentru Traian Băsescu, dar doar dacă își face o analiză a eșecului de acum. Acesta susține că partidul nu se mai poate baza pe aliați pentru că "susținerea lor s-a văzut pe 19 mai". (Mediafax)