Pop, către profesori: „Știu că acesta s-ar putea să fie ultimul meu discurs în fața dumneavoastră, ca ministru. De aceea, stau relaxat”
„În medie, avem cel mai scurt mandat al unui ministru al Educației în Europa. În ultimii 27 de ani, un ministru al Educației a rezistat în România 6 luni. Știu că acesta s-ar putea să fie ultimul meu discurs în fața dumneavoastră, în calitate de ministru. De aceea, stau relaxat și știu că nu am făcut eroare de sistem cum au făcut alții”, a declarat ministrul Educației.
Liviu Pop a făcut declarația la Universitatea Creștină „Dimitrie Cantemir” din București unde a participat la dezbaterea cu tema „Libertate prin Educație”, organizată de Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”.
Ministrul Educației, Liviu Pop, a declarat, miercuri, că își va înainta demisia doar dacă grupul PSD-ALDE îi va cere să facă acest lucru, precizând că nu are de ce să recurgă la un asemenea demers dacă solicitarea vine din parte altui grup parlamentar. Declarația ministrului Educației a venit în contextul în care, miercuri, deputata USR Lavinia Abu Ambra i-a cerut să renunțe la portofoliu.
„Nu m-ați votat, nu o să-mi dau demisia când mi-o cereți. Dacă îmi cere demisia grupul PSD-ALDE, mi-o voi da. Nu am nicio obligație să ascult ce îmi spuneți. Pentru orice propunere de modificare a legii privind Educația, ușa ministerului este deschisă pentru orice parlamentar, de orice culoare politică”, i-a răspuns Liviu Pop.