Populația din 4 orașe, avertizată SĂ NU CONSUME APĂ DE LA ROBINET, care conține FIER ÎN EXCES
Direcția de Sănătate Publică (DSP) Alba a transmis, miercuri, o avertizare populației din orașele Alba Iulia, Blaj, Teiuș și Ocna Mureș, prin care recomandă să nu consume apa de la robinet, care de câteva zile are culoare maronie și conține fier în exces, transmite corespondentului MEDIAFAX.
Potrivit unui comunicat de presă transmis, joi, de Direcția de Sănătate Publică (DSP) Alba, în localitățile Alba Iulia, Blaj, Teiuș și Ocna Mureș apa de la robinet are o culoare maronie de câteva zile, iar analizele au confirmat faptul că aceasta conține fier peste limita normală.
„Prezența fierului în apă nu se presupune a fi toxică sau periculoasă pentru sănătate, însă pune probleme de acceptabilitate, de aceea este recomandabil ca nivelul de fier în apa potabilă să fie între 0,15-0,2mg/litru. Peste 0,2mg/litru poate schimba semnificativ gustul și culoarea apei”, se arată în comunicat.
Reprezentanții DSP Alba le recomandă locuitorilor din cele patru orașe să bea apă plată sau minerală sau apă din izvoarele locale conforme.
La rândul ei, compania de apă din Alba, SC APA CTTA, susține că modificarea de culoare a apei a fost determinată de prezența fierului în exces din rețelele de distribuție, pe fondul consumului crescut de apă în această perioadă.