Portul Constanța Sud fluvial a fost închis, duminică, din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile, dar activitatea în porturile maritime Constanța, Midia și Mangalia se desfășoară normal.
Directorul Căpităniei Zonale Constanța, Alexandru Mezei, a declarat că duminică, la ora 10.30, au fost suspendate manevrele în Portul Constanța Sud fluvial din cauza vântului care suflă din sector nordic cu forța 7-8 pe scara Beaufort.
În urmă cu două zile autoritățile portuare au transmis avize de furtună navelor aflate în porturi. Din acest motiv, comandanții navelor aflate în rada exterioară a Portului Constanța trebuie să stea cu motoarele pornite, evitînd astfel ca vasele să intre în derivă. De asemenea, navele aflate la cheu trebuie să întărească legăturile cu țărmul.
Mai multe știri pe www.mediafax.ro