Prima pagină » Știri » Poşta Română transmite că a finalizat distribuirea pensiilor pentru luna ianuarie

Poşta Română transmite că a finalizat distribuirea pensiilor pentru luna ianuarie

Poşta Română transmite că a finalizat distribuirea pensiilor pentru luna ianuarie

Poşta Română a anunţat, vineri, că a finalizat distribuirea pensiilor pentru luna ianuarie, cu trei zile înainte de termenul comunicat iniţial.

”Poşta Română a finalizat, cu trei zile înainte de termenul comunicat iniţial, distribuirea drepturilor băneşti reprezentând pensiile din sistemul public. Ultimele pensii din categoria celor distribuite, la domiciliu, prin Poşta Română au fost achitate, astăzi”, a informat Poşta.

Beneficiarii care nu au fost găsiţi acasă pot intra în posesia drepturilor băneşti, la ghişeele subunităţilor poştale, până în data de 18.01.2022.

“Aşa cum am promis, am depus toate eforturile pentru a distribui banii pensionarilor într-un timp cât mai scurt, indiferent de situaţia specială pe care o întâmpinăm la fiecare început de an. Vreau să le mulţumesc tuturor angajaţilor Poştei Române care au lucrat la capacitate maximă şi au demonstrat, încă o dată, că sunt aproape de această categorie de clienţi. Totodată, ţin să le mulţumesc partenerilor noştri din sistemul bancar care ne susţin în fiecare lună cu obţinerea de numerar, dar şi Casei Naţionale de Pensii Publice şi Trezoreriei Municipiului Bucureşti, care ne-au livrat toate sumele în timp util”, a declarat Valentin Ştefan, directorul general al Poştei Române.

Faţă de intervalul obişnuit de distribuire a pensiilor, conform contractului, 1 – 15 ale fiecărei luni, în ianuarie, Poşta Română a distribuit toate pensiile într-un interval comasat de doar opt zile lucrătoare.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cât costă pe oră un ajutor în gospodărie: Sparge lemne, curăță terenuri și chiar construiește foișoare
Digi24
Scandal de rasism cu implicare politică în Finlanda. Tânăra încoronată regină a frumuseții a rămas fără titlu după un gest controversat
Cancan.ro
EXCLUSIV | Ce arată necropsia efectuată după deshumarea Rodicăi Stănoiu. Avem rezultatele oficiale: care este cauza morții
Prosport.ro
FOTO. Gafă vestimentară fără precedent! Ce a pățit vedeta a pus-o într-o ipostază mai mult decât jenantă
Adevarul
Propagandistul preferat al lui Putin amenință Europa: „Încă o dată, va trebui să distrugem Berlinul, Parisul, Viena”
Mediafax
Decizia UE cu privire la mașinile pe benzină și motorină. Sunt vizați milioane de șoferi din Europa
Click
Zodii binecuvântate de Dumnezeu în următoarele 2 luni. De ce vor avea parte acești nativi
Digi24
„Moscova trebuie să simtă durerea”. Un diplomat american îl contrazice flagrant pe Donald Trump
Cancan.ro
EA e femeia care poate schimba cursul anchetei. Menajera Rodicăi Stănoiu, martor-cheie în dosarul morții suspecte
Ce se întâmplă doctore
Imagini inedite cu Cristina Șișcanu, după ce a slăbit enorm! Nu o mai recunoști! „Trebuie să mă apuc de sport și masaje”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
ARO se reinventează: Ar putea produce anual până la 10.000 de SUV-uri hibrid. Cât costă primul exemplar
Descopera.ro
Cele mai periculoase locuri de pe Pământ!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Un copil la restaurant: - Carnea de elefant se mănâncă?
Descopera.ro
O supernovă sugerează că planetele asemănătoare Pământului sunt frecvente în Univers