Pot să merg de o mie de ori la ALBA IULIA și să mă simt altfel de fiecare dată. Un ciclist de origine MAGHIARĂ, cu bicicleta în ORAȘUL UNIRII
Ștefan Hodi, în vârstă de 51 de ani, este din localitatea Țipari, aflată la aproximativ zece kilometri de orașul Lugoj, din județul Timiș, iar în fiecare an vrea să arate într-un mod inedit că iubește România.
Astfel, de 1 Decembrie, Ștefan Hodi, pasionat de ciclism, a mers la Alba Iulia pe bicicletă. În total, bărbatul din județul Timiș, care este de etnie maghiară, a parcurs aproximativ 170 de kilometri pe două roți.
Ștefan Hodi a plecat spre Alba Iulia joi dimineața și a spus că, în ultimii 19 ani, doar de trei ori a fost acasă de Sfântul Andrei, pentru a-și sărbători una dintre fiice, pe care o cheamă Andreea. În restul anilor, bărbatul din județul Timiș a fost în drum spre Alba Iulia, aventură în care a plecat și în acest an.
„Doar de trei ori nu am parcurs distanța de la Lugoj la Alba Iulia pe bicicletă, de 1 Decembrie, în ultimii 19 ani. Într-un an am fost plecat, împreună cu copiii, în turul Europei pe bicicletă, în alt an a plouat, a fost polei și nu am putut să pornesc la drum, iar în alt an am avut un accident și rana nu s-a vindecat. Eu sunt un patriot un adevărat sens al cuvântului. Am făcut mai multe tururi ale României, mereu îmbrăcat cu echipamentul României. Așa am învățat și copiii să poarte tricolorul, copiii mei au crescut cu tricolorul”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Ștefan Hodi.
Bărbatul din județul Timiș a afirmat că nu sunt greu de parcurs cei 170 de kilometri până la Alba Iulia pe bicicletă. „În medie, merg cu 15 kilometri pe oră, pe bicicletă. Nu este greu deloc. În anul 2015, la Paris, am parcurs 1.230 de kilometri în 88 de ore. Oamenii sunt mirați când mă văd la Alba Iulia cu bicicleta. Până acum patru ani, mă mai întâlneam la Alba Iulia cu un bătrân din Târgu Jiu, care venea tot pe bicicletă. El n-a mai venit, dar eu am continuat. Toată lumea vorbește acum de Centenar, dar pentru mine este ceva firesc să merg la Alba Iulia de 1 Decembrie cu bicicleta, la mine este pasiunea mai veche”, a povestit Ștefan Hodi.
Bărbatul a declarat că, de-a lungul vieții, a avut o mulțime de locuri de muncă și meserii. Asta pentru că, din cauza pasiunii pentru ciclism, nu a rezistat foarte mult într-un loc. „Schimb des locurile de muncă din cauza bicicletei, din cauza acestei pasiuni, am tot fost plecat în circuite. La Alba Iulia merg cu bicicleta din pasiune. Sunt de etnie maghiară, dar cetățean român, trăiesc în România, mama mea este româncă. La noi în Banat chiar este armonie între etnii. Merg la Alba Iulia pentru că așa simt, trăiesc momentele de acolo în fiecare an diferit. În fiecare an este altceva. Pot să merg de o mie de ori la Alba Iulia și să mă simt altfel de fiecare dată”, a precizat Ștefan Hodi.
Bărbatul din județul Timiș a pedalat, în toată cariera sa de cicloturist, peste 70.000 de kilometri, în nouă tururi ale României și cinci tururi ale Europei. Cel mai lung traseu pe care l-a făcut Ștefan Hodi a fost de peste 9.000 de kilometri, în 115 zile, când s-a plimbat în toată Europa, ajungând și în Tunisia.