„POTOP” cu zeamă de varză la Târgoviște. Unde a deversat un gospodar încărcătura cu „miros pestilențial”
Potrivit Poliției Locale Târgoviște, oamenii legii au fost sesizați marți că un bărbat a deversat zeamă de varză prin sistemul de scurgere al balconului, „fiind emanate mirosuri pestilențiale”.
Polițiștii locali au constatat că un bărbat în vârstă de 44 de ani a aruncat, de la etajul 2 al imobilului în care locuiește, aproximativ 200 litri de zeamă de varză.
Bărbatul a fost amendat cu 500 de lei.
Poliția Locală Târgoviște recomandă oamenilor să nu arunce pe domeniul public substanțe, lichide sau reziduuri menajere care ar putea polua sau ar putea crea disconfort vecinilor.
„Fapta contravine normelor legale și se sancționează conform pericolului social pe care îl prezintă”, arată sursa citată.