Povestea Alidei, unul dintre medicii care s-au infectat cu SARS-CoV-2: „Este cumplit de greu să treci prin astfel de momente. În acest chin ești doar tu și personalul medical”
Reprezentanții Ministerului Afacerilor Interne au transmis un mesaj cu ocazia Zilei Mondiale a Anesteziștilor, spunând povestea unui medic care a fost infectat cu noul coronavirus, zbătându-se între viață și moarte, chiar în locul în care îi trata pe alții. „Este cumplit de greu să treci prin astfel de momente”, au fost cuvintele medicului.
Reprezentanții paginii de Facebook a MAI au transis mulțumiri medicilor care lucrează în secțiile de Terapie Intensivă, povestind prin ce a trecut medicul Alida Moise, care a fost șeful secției ATI la spitalul Gerota din București și s-a infectat cu SARS-CoV-2.
Mesajul MAI, de cu ocazia Zilei Mondiale a Anesteziștilor
„În momentul în care a izbucnit pandemia COVID-19, doamna Alida era șeful secției ATI din spitalul Gerota din Capitală.
Medic cu extrem de multă experiență pe această specializare, colega noastră s-a confruntat cu cea mai mare provocare a carierei, dar, din păcate, și a vieții.
A fost infectată cu acest virus periculos, și a ajuns la rândul său să se zbată pentru viață. A devenit pacient, acolo unde ea îi salva pe ceilalți.
Timp de o săptămână a dus permanent o luptă cu moartea.
“Este cumplit de greu să treci prin astfel de momente. Accesul familiei nu este permis la pacienții infectați cu acest virus. Prin acest chin treci doar tu și personalul medical. Pentru puțină vreme, am putut să țin legătura cu familia prin telefon. Dar, o convorbire telefonică nu poate înlocui căldura umană a unei strângeri de mână. Ești doar tu, cu durerea, cu suferința, și cei de la ATI, care devin cumva o a doua familie în acele momente. E foarte greu de trecut prin așa ceva.”
După o luptă foarte grea, colega noastră a avut puterea de a învinge.
Acum s-a reîntors la muncă și depune toate eforturile pentru a-i ajuta și pe ceilalți să treacă cu bine și să trăiască.
Astăzi, cu ocazia Zilei Mondiale a Anesteziștilor, ne înclinăm în fața dumneavoastră și personalului medical care lucrează în ATI! Știm cât de greu vă este în aceste zile, în care depuneți eforturi supraomenești pentru a salva câți mai mulți oameni!
Vă dorim multă sănătate și să Rezistați, pentru că de voi depindem!”, este mesajul postat pe pagina de Facebook a Ministerului Afacerilor Interne.