Prima pagină » Știri » Povestea lui Andrei, un inginer din Botoșani dependent de păcănele: „Prima dată am jucat în 2009, mă trimisese bunica unui coleg să-l caut”

Povestea lui Andrei, un inginer din Botoșani dependent de păcănele: „Prima dată am jucat în 2009, mă trimisese bunica unui coleg să-l caut”

Povestea lui Andrei, un inginer din Botoșani dependent de păcănele:

Dependența pentru jocurile de noroc este des întâlnită în rândul românilor. Este și cazul lui Andrei, un inginer care de cinci ani se luptă cu viciul care aproape era să îi distrugă viața. 

Andrei este unul dintre tinerii din România care au căzut în plasa jocurilor de noroc. Sunt 5 ani, 4 luni și două zile de când românul și-a schimbat viața.

Tânărul inginer din Botoșani în vârstă de 34 de ani are o soție pentru care este recunoscător, dar și un copil.

Păcănelele sunt la tot pasul, iar tentațiile sunt mari pentru fiecare jucător.

Ușor, ușor, majoritatea ajung să piardă salarii, economii, mașini și case din cauza asta. Dar mai sunt și cei care decid că rostul vieții e altul și trebuie să se oprească din acest viciu.

„Sunt Andrei, dependent de jocuri de noroc, însă sunt în abstinenţă de 5 ani, 4 luni şi 2 zile”, astfel şi-a început el mărturisirea.

„Jocurile de noroc sunt şi aşa-numitele „păcănele”, dar şi pariurile sportive, toate jocurile pe bani de pe internet, cele din cazinouri, jocurile de cărţi, de rummy… Tot ce se joacă pe bani sunt jocuri de noroc şi creează dependenţă”, explică tânărul.

„Prima dată am jucat în 2009, mă trimisese bunica unui coleg să-l caut pentru că nu dădea de el… L-am găsit într-o sală de jocuri cu aparate de tip slot, era într-un moment de euforie, deoarece câştigase nişte bani. Şi am zis să încerc şi eu. Am băgat 5 lei şi am câştigat 100 de lei. În acel moment mi-am zis: gata, nu mai trebuie să-mi bat capul, e uşor să faci bani, voi duce o viaţă normală fără să mai am vreo problemă cu banii. Aşa a început povestea jocurilor de noroc la mine”.

Apoi a urmat un coșmar pentru tânărul care nu știa în ce se aruncă. Pentru Andrei, credința și puterea au venit din partea unui preot care l-a salvat de viciul care îi distrugea viața.

„Fie voia Ta și nu a mea”

În 2016, acesta s-a căsătorit, dar soția nu știa despre dependența soțului său.

La şirul de pierderi se adaugă şi banii de la nuntă, pe care, fără ca soţia sa să ştie, i-a cheltuit într-o săptămână.

Ulterior, în 2017, a luat toţi banii din casă şi a plecat. Timp de o săptămână, a cheltuit banii, dar şi sumele încasate din amanetarea maşinii şi a verighetei.

După ce a fost găsit de familie, a fost pentru prima dată când şi-a dat seama că are nevoie de ajutor.

Era vară când a ajuns la preotul Iulian Negru din Iaşi, cel care este inspector în adicţie în cadrul Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.

Andrei, care era privit cu reticenţă de familie şi de comunitate, a intrat într-un program de consiliere care a durat aproximativ doi ani, iar una dintre promisiunile sale a fost aceea de a-i ajuta pe alţii atunci când el se va face bine.

După un timp, a pus bazele primei comunităţi de jucători anonimi, care are ca scop să asigure consiliere şi terapie pentru dependenţii de jocuri de noroc.

„Grupul s-a mărit de la şedinţă la şedinţă. Încet-încet, au început să apară participanţi de la Bacău, de la Iaşi, de la Cotnari, de la Paşcani, iar în 2021, când am înfiinţat grupul de jucători ‘Minune’ de la Botoşani am căutat pe internet să văd dacă mai există şi alte grupuri în ţară. Am găsit grupul ‘Minte deschisă’ din Cluj- Napoca, grup cu care am luat legătura să văd cum funcţionează. Eram al doilea grup din România, după cel de la Cluj”, a precizat Andrei.

„Membri grupurilor din Cluj şi Botoşani au pus, în primăvara acestui an, bazele unei organizaţii neguvernamentale, Asociaţia Serviciilor Jucătorilor Anonimi, care apără interesele dependenţilor de jocuri de noroc. Din păcate, susţine Andrei, statul român nu deţine nicio statistică cu privire la persoanele dependente de jocuri de noroc şi a celor care au nevoie de consiliere sau terapie.

„În comunitatea jucătorilor anonimi din România avem atât bărbaţi, cât şi femei, de toate vârstele şi toate categoriile sociale. Dependenţa de jocuri de noroc nu te întreabă dacă eşti inginer, dacă eşti avocat, dacă eşti poliţişti, dacă eşti medic, dacă eşti profesor. Dependenţa de jocuri de noroc acaparează persoane din orice zonă socială”, a mai spus tânărul din Botoşani.

De altfel, în perioada 9 – 11 septembrie, a avut loc la Durău Conferinţa Naţională a Jucătorilor Anonimi din România, la care au luat parte, pe lângă zeci de persoane dependente de jocuri de noroc, aflate în abstinenţă, şi reprezentanţi ai Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, ai Institutului de Psihiatrie „Socola” şi psihologi, potrivit ZiarulLumina.ro.

Andrei şi-a dorit foarte mult să scape, mai ales după ce a început să i se ridice un văl de pe ochi şi să vadă că se poate şi fără păcănele: „Încet, încet, am înaintat în abstinenţă, iar acum sunt recunoscător lui Dumnezeu, părintelui Iulian şi familiei pentru că am reuşit. O condiţie ca să reuşeşti este să îţi doreşti cu toată fiinţa”.

Ajutorul lui Dumnezeu l-a simţit încă de la primele şedinţe de terapie, când a descoperit o rugăciune care i-a deschis mintea şi, de atunci, zilnic îl ajută să înlăture multe bariere.

 „Doamne, dă-mi seninătatea să accept ce nu pot schimba, curaj să schimb ceea ce pot și înțelepciune să le deosebesc, fie voia Ta și nu a mea”, a mai spus el.

Amyra Garey a absolvit Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, Universitatea București, secția Filologie, limbile - ucraineană-rusă. Pasionată de poezie și scriere, a câștigat concursuri ... vezi toate articolele

Citește și