Reprezentanții Ministerului AFacerilor Interne au povestit cum a ajuns un pompier să nu țină cont de faptul că se afla în ziua liberă și a intrat în fântână după o fetiță, în timp ce colegii lui erau pe drum. Bărbatul care își luase copilul de la școală a plecat imedat să o salveze pe fata aflată în pericol:
În acea zi, Cristi, pompier la Detașamentul Fălticeni, era liber. Luase copilul de la școală și mergea spre casă când a fost sunat de la unitate.
– Cristi, tu ești acasă în Mălin?
– Da! Ce s-a întâmplat?
– Avem o fată căzută într-o fântână chiar la tine în comună. E pe strada Principală. Mergi repede până acolo și spune-ne ce se întâmplă! Colegii sunt deja pe drum, dar sunt 21 de kilometri.
– Ajung acum și vă sun!
Și-a lăsat copilul în fața casei și în două minute a ajuns la locul indicat. În jurul fântânii, 4 bărbați încercau să găsescă o soluție. Toți îl știu pe Cristi, pentru că înainte de a fi pompier, a fost veterinar și nu exista gospodărie în care să nu fi intrat.
– Cristi, e fata mea acolo, în fântână! Suntem disperați! Am frânghia asta, e rezistentă! Poate reușim să o scoatem.
– Mă bag eu, dar dați un telefon la pompieri, sunt în drum spre noi. Să le spuneți că am coborât. Știu ei ce au de făcut când ajung.
Au stabilit imediat codul de semnale și Cristi a fost coborât pe frânghie în fântâna adâncă de 31 de metri.
După câteva minute a ajuns la victimă.
– Uită-te la mine, mă cunoști?
– Da! Sunteți nea Cristi, veterinarul!
– Din fericire pentru tine acum sunt pompier! Te doare ceva?
– Piciorul, la cap și cred că și șoldul!
– Sunt lângă tine! Îți promit că o să ieșim amândoi sănătoși de aici!
După scurt timp, au sosit și salvatorii de la Fălticeni. I-au coborât lui Cristi centura cu ajutorul căreia să poată scoate fata, iar apoi i-au tras ușor afară.
Victima a fost rapid transferată echipajului SMURD.
– Cristi, tu ești bine, l-a întrebat comandantul de echipaj!
– Da, da. Sunt bine!
– Felicitări, omule! Suntem mândri de tine!
– Mi-am făcut doar datoria!
Când a ajuns acasă, ai lui aflaseră deja despre intervenție. A fost întâmpinat de băiatul cel mare:
– Tati, tu ai salvat-o pe fata din fântână?
– Da, tati. De unde ai aflat?
– M-au sunat colegii să-mi spună. Să știi că sunt fericit să am un așa tată. Te iubesc, tati!
De-abia atunci ochii salvatorului s-au umplut de lacrimi… de fericire!
Asemenea întâmplări ne arată că minunile există și că ele pot fi înfăptuite și prin oameni.
Îți mulțumim, Cristi! Îți mulțumim, SALVATORULE!