Prima pagină » Știri » Povestea româncei care administrează primul adăpost pentru câini abandonați din Iordania: „Nu e ușor”

Povestea româncei care administrează primul adăpost pentru câini abandonați din Iordania: „Nu e ușor”

Povestea româncei care administrează primul adăpost pentru câini abandonați din Iordania: „Nu e ușor
Rodica Athamneh, directorul executiv al Societății Al Rabee pentru Protecția Naturii și Animalelor, gestionează primul adăpost pentru câini abandonați din Iordania: „Aici foarte puțini oameni iubesc animalele. Nu e ușor", a spus Athamneh pentru Mediafax.

Rodica Athamneh este directorul executiv al Societății Al Rabee pentru Protecția Naturii și Animalelor, o organizație pe care a fondat-o în Iordania în 2013. „Dacă vrei să faci ceva în viață se poate, dar trebuie sa îți dai silința și să te dedici sută la sută pentru împlinirea proiectului. Și să faci totul cu mâna ta”, a declarat Rodica Athamneh pentru Mediafax.

Fondatoarea, originară din România, a povestit pentru presa iordaniană că a iubit animalele toată viața. A crescut la o fermă unde animalele făceau parte din viața de zi cu zi și aproape că făceau parte din familie și a plecat din țară în 1981. „Am lucrat aici 18 ani, am fost directoare la un centru social. Am ieșit la pensie și nu am putut să stau acasă. Soțul meu e medic ortoped chirurg. Iubește animalele ca și mine. Plăcerea lui e să vină să facă curat la adăpost”, a spus Rodica Athmneh pentru Mediafax.

După ce copiii lor au crescut, familia a început să aibă grijă de animale. Au început cu un iepure, o broască țestoasă, o pisică și un câine. În momentul în care băieții lor au plecat la colegiu, familia avea deja 10 pisici. „Eu am început să adun pisici în grădină, dar nu era destul. Erau multe cazuri de căței abuzați sau bolnavi care nu aveau adăpost”, a povestit Athamneh pentru Mediafax. Acum, acasă are 40 de pisici, iar adăpostul pe care îl gestionează la Aqaba, la 330 de kilometri la sud de Amman, se dezvoltă de la un an la altul.

„Ajutorul meu, mâna mea dreaptă, cum se spune, este Mona Tarawneh, o prietenă româncă. Fără ea mi-ar fi tare greu. Și când am înființat asociația am avut altă prietenă româncă alături de noi, Cristina Massanat. Dar acum doi ani ea s-a mutat la Amman”, a povestit Rodica Athamneh.

Asociația „Vier Pfoten” din București a ajuns la un moment dat în Iordania, prin intermediul unei organizații locale, Princess Alia Foundation. Printre colaboratorii Rodicăi Athamneh se numără și medicul veterinar Cornel Stoenescu, cu Nomad vet.

La început, societatea pe care a fondat-o a organizat programe de conștientizare în școli, în colaborare cu Ministerul Educației și a oferit acces gratuit în anumite zile la unele clinici veterinare, cu colaborarea unor ONG-uri locale. Inițial, totul a fost realizat exclusiv pe baza sprijinului primit din partea membrilor comunității de expați din Iordania. A durat doi ani până când Autoritatea Zonei Economice Speciale Aqaba le-a atribuit oficial un teren împrejmuit de la care a pornit primul adăpost pentru câinii străzii din zonă.

Efortul organizației sale este „apreciat de unii, ații ne spun că pierdem timpul, pentru că tot mai sunt căței în oraș”.

Într-un material redactat de Jordan Times, Rodica Athamneh povestea că în doi ani nu au fost decât zece cazuri de adopție pentru animalele de la adăpost.

„Expații mă ajută. Tot construim curți pentru adăpost. Așteptăm un loc mai mare. Ni s-a promis din partea autorităților locale, dar se pare ca va mai trece timp”, a spus Rodica Athamneh, pentru Mediafax.

Adăpostul administrat de Rodica Athamneh în Iordania a fost subiectul unui reportaj foto publicat miercuri de agenția Reuters.

Autor

Citește și