Povestea unei tinere din Buzău, adoptată în America la câteva luni după naștere. Miranda își caută mama biologică: Acum 10 ani mi-am găsit sora aici
Miranda Dumitrescu a scris în grupul „The never forgotten Romanian Children – Copiii niciodată uitați ai României”, cerând ajutorul celor care i-au cunoscut mama biologică pentru a o găsi.
„Salutări din Massachusetts. M-am născut în municipiul Buzău la data de 16 iulie 1996 cu numele de Dumitrescu Miranda. Câteva luni mai târziu am fost internată la orfelinat și de aici, în martie 1997, am fost adoptată de minunata mea familie. Sunt în căutarea mamei mele biologice, Dumitrescu Luminița, în vârstă de aproximativ 50 de ani. Din documentele mele de adopție reiese două diferite adrese pentru ea: prima pe strada I.H. Rădulescu, nr 23, la familia Durac Manda, iar cea de a doua, cum că ar fi locuit în concubinaj în localitatea Mărăcineni, județul Buzău. În aceste documente mai este menționat faptul că mama mea avea trei copii, doi crescuți de ea, și probabil eu, cel de-al treilea”, scrie tânăra.
În urmă cu 10 ani, Miranda spune că a găsit-o în America, pe sora sa, cu un an mai mare, adoptată, și ea în SUA.
„În documentele noastre de adopție, numele mamei noastre biologice este identic, la fel faptul că suntem din Buzău. Dorim foarte mult să găsim mama și restul familiei noastre din România. Vă rugăm foarte mult să ne ajutați”, mai scrie Miranda.
În grupul „The never forgotten Romanian Children – Copiii niciodată uitați ai României”, mai mulți tineri adoptați în străinătate încearcă să își găsească familia biologică. De asemenea, cei care s-au regăsit au postat emoția regăsirii.