https://www.facebook.com/RalucaTurcan/posts/3138042949593370
Potrivit unui comunicat de presă al CCR, judecătorii constituţionali au luat în discuţie obiecţiile de neconstituţionalitate a Legii pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului 44/2020 privind prelungirea mandatelor autorităţilor administraţiei publice locale cuprinse în perioada 2016 – 2020, unele măsuri pentru organizarea alegerilor locale din anul 2020, precum şi modificarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului 57/2019 privind Codul administrativ, obiecţii formulate de un număr de 73 de deputaţi şi de Guvern.
Curtea Constituţională a admis obiecţia de neconstituţionalitate şi a constatat că atât OUG 44/2020, cât şi legea de aprobare a acesteia sunt neconstituţionale, fiind contrare art.1 alin. (4) şi (5), art. 61 alin. (1) şi art.115 alin. (6) din Constituţie, după caz.
„Curtea a reţinut că prelungirea mandatelor autorităţilor administraţiei publice locale a fost realizată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului 44/2020, care a fost aprobată, cu modificări şi completări, de Parlament, prin lege. Or, prelungirea mandatelor autorităţilor administraţiei publice locale se realizează numai prin lege organică, adoptată de Parlament, şi nu prin ordonanţe de urgenţă ale Guvernului. În aceste condiţii, Parlamentului îi revenea obligaţia constituţională de a respinge ordonanţa de urgenţă astfel adoptată şi nu de a o aproba. Totodată, Parlamentul este cel care va reglementa, prin legea de prelungire a mandatelor autorităţilor administraţiei publice locale, dacă stabilirea datei alegerilor se realizează prin lege organică sau prin hotărâre de Guvern”, a explicat CCR.
Tot miercuri, Curtea Constituţională a luat în discuţie şi obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii privind prelungirea mandatelor autorităţilor administraţiei publice locale formulată de 71 de deputaţi PNL.
În urma deliberărilor, CCR, cu unanimitate, a admis obiecţia de neconstituţionalitate şi a constatat că sunt neconstituţionale dispoziţiile legii cu care a fost sesizată.
„În esenţă, Curtea a constatat că dispoziţiile Legii privind prelungirea mandatelor autorităţilor administraţiei publice locale consacră un paralelism legislativ nepermis, având în vedere că, la data adoptării sale, era în vigoare Ordonanţa de urgenţă a Guvernului 44/2020 privind prelungirea mandatelor autorităţilor administraţiei publice locale cuprinse în perioada 2016 – 2020, unele măsuri pentru organizarea alegerilor locale din anul 2020, precum şi modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ. Parlamentul avea obligaţia constituţională ca la adoptarea legii să elimine ordonanţa de urgenţă antereferită din fondul activ al legislaţiei. Întrucât nu a realizat acest lucru, s-a ajuns la situaţia existenţei concomitente a două acte normative care au acelaşi domeniu de reglementare, ceea ce este contrar art.1 alin. (5) din Constituţie”, se precizează în comunicat.