Prăbușirea elicopterului cu șefii Miliției, în Alba, neelucidată la 25 de ani de la Revoluție

În județul Alba, Revoluția din decembrie 1989 a început mai întâi la Cugir, în 21 decembrie, dimineața, când aproximativ 50 de tineri s-au adunat la Întreprinderea Mecanică, pentru a vorbi despre evenimentele din Timișoara și au păstrat un moment de reculegere pentru un student originar din Cugir care a fost ucis acolo. Apoi, manifestația a luat amploare și muncitorii au ieșit în stradă, scandând lozinci anticomuniste. Revoluționarii au incendiat sediul Miliției și al Consiliului Popular, iar manifestările au degenerat în lupte sângeroase în urma cărora 10 persoane au fost ucise și 70 rănite, potrivit istoricului Liviu Zgârciu.

În seara aceleiași zile, manifestările revoluționarilor au început și la Alba Iulia, iar din 22 decembrie aceștia au pus stăpânire, fără vărsare de sânge, pe sediul administrației județene și pe cel al Securității.

În total, în județul Alba au murit în evenimentele din decembrie 1989 un număr de 24 de oameni, iar alți 111 au fost răniți, mai spune istoricul Liviu Zgârciu.

O parte a evenimentelor acelor zile au rămas însă un mister chiar și după 25 de ani. Unul dintre cazurile neelucidate este prăbușirea elicopterului care îi transporta pe comandantul Inspectoratului General al Miliției, generalul Constantin Nuță, și pe adjunctul acestuia, generalul Velicu Mihalea, pe un deal de la marginea orașului Alba Iulia, în 23 decembrie 1989.

Prăbușirea elicopterului militar cu „eminențele cenușii” ale Ministerului de Interne – mai multe variante și nicio concluzie

Despre acest eveniment își amintește Mihai Babițchi, care avea atunci 47 de ani și era economist la întreprinderea de construcții TCI Alba Iulia, el fiind considerat liderul Revoluției din Alba Iulia, care a coordonat comandamentul județean înființat de revoluționari și cel care a scris prima platformă-program a Frontului Popular „Libertatea”, prima structură organizatorică a revoluționarilor din Alba.

El spune că, din informațiile pe care a reușit să le adune despre acest caz, cei doi generali, Constantin Nuță, și Velicu Mihalea, au fost prinși într-un tren, în dimineața zilei de 23 decembrie, în timp ce încercau să fugă de la Timișoara, iar apoi au fost duși la Deva, de unde au fost preluați de un elicopter militar care urma să îi ducă la Sibiu. Elicopterul IAR 330, fabricat în 1978, era bine echipat cu armament militar, însă echipajului, format din pilot, copilot și un maistru militar, i s-a ordonat să evite zonele de conflict și orice angajare în luptă.

„Echipajul elicopterului a fost format din maiorul Nicolae Tudor, căpitanul Victor Motica și maistrul militar Nicolae Galaftion. Toți erau foarte bine pregătiți, având la activ un număr foarte mare de ore de zbor. Au plecat de la Sibiu și i-au luat de la Deva pe cei doi generali, care au fost încătușați și legați de scaune pentru că nu aveau pază suplimentară în elicopter. Mecanicul a primit ordin să stea cu arma îndreptată spre ei. Deși era seară, elicopterul a decolat și avea să zboare fără lumini de semnalizare”, povestește Babițchi, acum președintele de onoare al Asociației „21 Decembrie 1989” Alba Iulia.

El spune că, în cursul serii, comandamentul Revoluției a primit informații că depozitul militar din zona Mamut din Alba Iulia era atacat din aer și din patru puncte terestre, astfel că în zonă a fost trimis un pluton de militari, pentru a verifica acest zvon și a asigura un eventual sprijin.

„Pe la ora 20.00 mi s-a raportat că depozitul de armament de la marginea orașului, din zona Mamut, este atacat din aer și din patru puncte terestre. Eram bombardați în acea perioadă cu un flux de informații false, dar am cerut să se verifice imediat realitatea atacului. Știam că depozitul era gol și mi se părea ciudat să fie atacat un depozit gol. Am trimis un pluton de soldați, însă ni s-a infirmat faptul că ar exista un atac. Totuși, s-a confirmat că un elicopter se prăbușise în zonă”, își amintește Mihai Babițchi.

El povestește că primele verificări făcute la locul prăbușirii au scos la iveală faptul că elicopterul a explodat imediat după impactul cu solul, iar trupurile generalilor și echipajului au ars. Medicul legist care a făcut atunci autopsia l-a identificat pe Constantin Nuță după o lucrare dentară din aur pe care o avea la maxilarul superior, iar apoi, „prin deducție, cadavrul de lângă el s-a considerat că este cel al lui Mihalea Velicu”, spune Babițchi.

O echipă de militari și revoluționari au recuperat mai multe probe de la epavă și chiar au găsit sub cadavrele generalilor, carbonizate aproape în întregime și care nu mai aveau brațe, cătușele cu care aceștia au fost legați. Trupurile celor doi au fost carbonizate și greu de identificat din cauză că se aflau pe locurile din elicopter aflate chiar deasupra rezervoarelor de combustibil.

Babițchi mai spune că ancheta ulterioară a procurorilor militari a arătat că elicopterul a fost doborât, cel mai probabil, de rafalele de mitralieră trase de un soldat care păzea depozitul de armament și care s-a speriat văzând elicopterul că survolează zona cu luminile stinse.

La 25 de ani de la acele evenimente, liderul revoluționar susține că nu înțelege de ce elicopterul se afla în zona municipiului Alba Iulia, pentru că acest lucru însemna că s-a abătut de la ruta pe care o avea, de ce s-a întors, practic, din drum mergând spre Alba Iulia, de ce a zburat cu luminile stinse și le-a aprins doar deasupra poligonului din oraș.

Informațiile privind acest elicopter și modul în care s-a prăbușit erau însă contradictorii și în acele zile.

Oliviu Gașpar avea 26 de ani la Revoluție și era angajat ca inginer proiectant la o societate din Alba Iulia. El a participat la manifestările revoluționare, conducând o grupă de gărzi patriotice, și aflase, în acea perioadă, că elicopterul ar fi fost doborât cu un aruncător de grenade (AG) pentru că se dorea să fie lichidați generalii Nuță și Mihalea, dar mai era vehiculată și varianta că aparatul de zbor s-ar fi prins în sârmele de la viile aflate pe dealul Mamut și apoi s-ar fi prăbușit.

Gașpar, care după anii ’90 a fost viceprimar la Alba Iulia, a încercat și el să dezlege acest mister, aflând că după accident la Primărie au fost înregistrate doar decesele celor trei membri ai echipajului. Acestea au fost însă înregistrate de un anume Paul Zamfir, dar după verificări a constatat că această persoană nu exista în realitate, iar adresa trecută era a aeroportului din Sibiu.

El spune că decesele generalilor Constantin Nuță și Velicu Mihalea nu sunt înregistrate la Primăria Alba Iulia, deși ar fi trebuit, potrivit legilor de atunci. Ulterior, au apărut zvonuri că, de fapt, cei doi generali ar fi supraviețuit, iar moartea lor ar fi fost doar o înscenare.

„Au existat zvonuri că ar fi supraviețuit și ar fi reușit să fugă, ajungând la Blaj, unde ar fi fost prinși în gară de revoluționari. Ar fi fugit și de acolo, împușcând pe unul dintre cei care i-au prins. Există și o variantă în care s-ar fi dorit să li se închidă gura”, explică Oliviu Gașpar.

Varianta privind o posibilă acțiune de lichidare a lui Nuță și Mihalea este susținută și de Mihai Babițchi, care spune că aceștia erau considerați la acea vreme „eminențele cenușii” ale Ministerului de Interne și cu siguranță aveau o mulțime de informații pe care le-ar fi putut dezvălui dacă erau anchetați.

Mai mult, Babițchi crede că militarii care au anchetat cazul și cărora le-a predat obiectele recuperate din epava elicopterului, inclusiv documentele de zbor rămase intacte, ar fi dorit să mușamalizeze dosarul.

„Cred că multe dosare de teroriști au fost curățate doar pentru că în multe schimburi de focuri nejustificate a fost implicată Armata (…) S-a vehiculat faptul că moartea celor doi generali nu ar fi fost decât o înscenare și ei ar fi supraviețuit ascunși pe undeva. De asemenea, s-a vorbit despre faptul că elicopterul, zburând la joasă înălțime, s-a încurcat în sârmele de la aracii de beton ai viței de vie sau ai inului din zonă, explodând. Poate a fost doborât”, afirmă Babițchi.

Cazul a fost cercetat atât de procurorii militari, cât și de comisia de anchetă parlamentară condusă de Sergiu Nicolaescu, care avea rolul de a elucida evenimentele din decembrie 1989.

Babițchi mai spune că, în 1994, expertize tehnice au evidențiat faptul că elicopterul a fost lovit de rafale de gloanțe de calibrul 7,62 milimetri, iar în 1995 cazul a fost închis cu „autor necunoscut”. Cazul a fost redeschis ulterior, în 2007, însă, ca multe alte dosare ale Revoluției, nu s-a ajuns încă la nicio concluzie.

Într-un studiu apărut în anul 1998 la Editura Militară privind acest accident aviatic se precizează că „avarierea gravă a aeronavei, prin impactul cu 12 lovituri de la sol, a obligat echipajul să aterizeze de urgență, pe timp de noapte, în teren necunoscut, impropriu manevrei, fapt ce a dus la distrugerea mecanică a aparatului și incendierea lui”.

Un singur „terorist” demonstrat în Alba

Majoritatea celor care au participat la evenimentele din decembrie 1989 din Alba își amintesc și de isteria cu care se vorbea despre existența „teroriștilor”, însă niciunul dintre revoluționari nu își amintește sau nu poate să spună că a văzut vreun terorist.

Șandor Vereș, care avea 38 de ani în decembrie 1989 și lucra la Întreprinderea Refractară din Alba Iulia, povestește că în 22 decembrie s-a aflat printre revoluționarii care au ocupat sediul Securității din Alba Iulia și atunci au capturat mai multe cadre de securitate, pe care la acea dată le considerau „teroriști”.

„În 22 decembrie am ocupat sediul Securității. Eu și 50 de oameni am preluat paza Securității. La Securitate s-a tras asupra noastră din mai multe părți. Cine și de unde a tras exact nu se știe. De pe acoperișuri se trăgea, din casele din zonă, astfel încât am tras și noi. Teroriști au fost, pentru că nu avea cine să tragă asupra noastră. Se trăgea de pe acoperișuri. De văzut însă nu i-am văzut, dar știu că s-a tras cu adevărat asupra noastră și erau gloanțe adevărate care treceau prin geamuri”, povestește Șandor Vereș.

El relatează și un episod în care revoluționarii au capturat 20-25 de securiști pe care apoi i-au transportat cu un autobuz în Cetate și i-au închis într-o cramă, vechea pulberărie a cetății istorice, ei fiind eliberați ulterior.

Despre isteria legată de teroriști își amintește și Eugen Drechiciu, care avea 32 de ani în timpul Revoluției și lucra ca electrician în automatizări industriale la o societate din Alba Iulia. El povestește despre zvonurile de la acea vreme privind faptul că teroriștii ar ataca și otrăvi bazinele cu apă ale orașului, că ar dori să distrugă stația de electricitate sau că ar ataca diferite instituții din oraș.

„S-a cerut paza stației electrice de lângă Incov (fabrica de covoare din Alba Iulia – n.r.), care este un punct strategic pentru Transilvania de Nord. Am format un grup de cinci persoane și ne-am deplasat să păzim acest obiectiv. Am organizat apărarea stației în cazul unui atac terorist până când urma să primim sprijinul Armatei. S-a tras în direcția stației, dar pe presupușii teroriști nu i-am văzut. S-a spus că au fost arestați și apoi eliberați, dar eu nu i-am văzut pe cei care au tras asupra noastră, deși s-a tras”, își amintește Drechiciu.

Astfel, se consideră că singurul „terorist” dovedit din Alba, care ar fi avut un rol activ în timpul Revoluției, acela de a dezorganiza comandamentul revoluționarilor, este Sorin Botar, șeful de cabinet al prim-secretarului județului, care avea totodată gradul de sergent major în trupele de Securitate.

Revoluționarul Mihai Babițchi povestește că Sorin Botar ar fi dispărut în noaptea de 23 spre 24 decembrie, iar apoi a fost prins în timp ce circula cu mașina pe străzile din zona în care se aflau sediile Consiliului Popular Județean și Securității (cele două clădiri se află la aproximativ 100 de metri una față de cealaltă). Babițchi spune că Botar, care folosea o mașină cu „număr scurt”, specifică activiștilor de partid cu funcții sau cadrelor de securitate, a fost reținut și ulterior a recunoscut că avea rolul de a destabiliza comandamentul Revoluției.

Printre ultimii care l-au văzut pe Botar în viață se numără și Oliviu Gașpar, care susține că, după câțiva ani de la acele evenimente, și-a dat seama că Sorin Botar ar fi avut misiunea de a crea o diversiune astfel încât revoluționarii și gărzile patriotice care ocupaseră sediul Securității să intre într-un schimb de focuri cu militarii care se aflau în sediul Palatului Administrativ, unde era comandamentul Revoluției.

Ulterior, Botar ar fi recunoscut, în timpul interogatorului, că avea o astfel de misiune și s-ar fi oferit să le arate militarilor care l-au capturat locul unde avea ascuns un pistol, în pivnița casei.

Mihai Babițchi povestește că Botar a fost escortat până la locuința sa, iar acolo, încercând să fugă, a fost împușcat, fiind rănit. Avea să moară însă în drum spre spital, fiind împușcat din nou într-un schimb de focuri.

Despre acest fapt își amintește și Oliviu Gașpar, care povestește că, împreună cu un militar și doi revoluționari, îl urcase pe Botar în portbagajul unei mașini a Securității și, după 30 de metri, trupul acestuia a căzut din portbagajul mașinii.

„L-am pus din nou în mașină și am urcat eu în spate și i-am cerut șoferului să evite zonele în care erau baricade pentru că puteam părea suspecți. Nici acum nu înțeleg de ce șoferul a mers prin centrul orașului, direct în baricadele militarilor care, văzându-ne, au tras asupra noastră”, spune el.

Oliviu Gașpar a fost rănit de cinci gloanțe, petrecând mai multe săptămâni în spitale din Alba Iulia și București, iar din mașină Sorin Botar a fost împușcat mortal, șoferul și încă un bărbat din aceeași mașină scăpând cu viață.

Mihai Babițchi susține că misiunea și moartea lui Sorin Botar sunt învăluite în mister cu atât mai mult cu cât declarația dată de acesta imediat după reținere a dispărut de la dosarul instrumentat de Parchetul Militar, deși o predase personal procurorului care se ocupa de caz. El spune că declarațiile căpitanilor care l-au reținut fac însă referire la cea a lui Sorin Botar, privind misiunea sa diversionistă, iar în dosarul instrumentat de Parchetul Militar se precizează că Botar ar fi fost ucis pentru „a i se neutraliza acțiunea violentă în cadrul misiunii teroriste pe care o avea”.

„Scenariul pare un pic cam fantezist, dar un lucru este cert, și anume faptul că, dacă Botar era interogat, ar fi putut dezvălui lucruri extrem de importante, poate ceva care să dezlege enigma misterioșilor trăgători, imposibil de depistat”, consideră Babițchi.

Enigma despre care vorbește Babițchi este doar una dintre multele rămase neelucidate, chiar și la 25 de ani de la Revoluție. Deși anchete s-au făcut, nu există o concluzie clară, iar informațiile despre acele zile continuă să fie contradictorii și să aibă interpretări diferite, chiar și printre cei care au participat la evenimente.