PRĂPĂD! Polițiștii din Capitală au dat, într-o singură noapte, amenzi uriașe pentru nepurtarea măștilor
Potrivit unui comunicat al Poliției capitalei, la controlul desfășurat în noaptea de vineri spre sâmbătă au participat peste 180 de polițiști ai Capitalei, ai Poliției Locale București, jandarmi și reprezentanți ai Autorității Naționale Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor.
Echipele de control au verificat 75 de firme din Capitală, aplicând 52 de amenzi în valoare de peste 122.000 de lei.
„Printre acestea, valoarea sancţiunilor aplicate pentru nerespectarea măsurilor individuale de protecţie este de peste 28.000 de lei, pentru că în spaţii publice închise, spaţii comerciale şi la locul de muncă nu se purta mască de protecţie”, se arată în comunicat.
„În urma misiunilor derulate în perioada 3 – 10 iulie 2020 pentru verificarea respectării măsurilor de protecție sanitară, vă prezentăm informarea privind activitățile desfășurate și rezultatele obținute.
Angajații Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Sănătății, Ministerului Muncii și Protecției Sociale, Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, împreună cu autoritățile locale au verificat, în perioada 3 – 10 iulie a.c., 30.038 operatori economici și 119.805 persoane.
Aproape 5.000 de polițiști asigură respectarea legii
La activități au participat zilnic, în medie, 4.970 de polițiști, 1.920 de jandarmi, 500 polițiști de frontieră, 200 de cadre ISU, 1.520 de polițiști locali, 71 reprezentanți ANSVSA, 39 inspectori ANPC, 110 reprezentanți ai structurilor Ministerului Sănătății, 54 angajați ai Ministerului Muncii, 14 oficiali din cadrul Ministerului Transportului și 11 reprezentanți ai autorităților publice locale.
Au fost aplicate 12.199 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 4.483.896 de lei, dintre care:
- 633 de sancțiuni contravenționale operatorilor economici pentru organizarea de activități în spațiul public sau privat închis pentru care au fost instituite interdicții și restricții, în valoare de 189.050 de lei;
- 260 de sancțiuni contravenționale persoanelor fizice pentru participarea la activități în spațiul public sau privat închis pentru care au fost instituite interdicții și restricții, în valoare de 55.350 de lei;
- 6.644 de sancțiuni contravenționale în valoare de 890.672 de lei, pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală;
- 893 de sancțiuni contravenționale în valoare de 244.400 de lei, pentru nerespectarea modului de amenajare a teraselor privind distanțarea fizică și locul prevăzut la mese.
De asemenea, în cadrul acțiunilor desfășurate au fost aplicate 2.707 sancțiuni contravenționale, în valoare de 925.376 de lei, pentru încălcarea unor norme de conviețuire socială, conform Legii nr. 61/1991.
Puteți folosi Telverde pentru a sesiza neregulile
La linia telefonică TELVERDE (0800800165), operaționalizată începând cu data de 04.07.2020, ora 00.00, dedicată special sesizării neregulilor în context COVID-19, au fost primite, în perioada de referință, 185 de apeluri telefonice.
Sesizările au fost direcționate pentru verificări la nivelul municipiului București și a 23 județe, fiind semnalate în special nereguli privind purtarea măștii de protecție și păstrarea distanțării sociale.
37 dintre faptele sesizate la linia TELVERDE s-au confirmat în urma verificărilor.
Acțiunile pentru protejarea sănătății cetățenilor vor continua și în perioada următoare.
Mulțumim operatorilor economici din industria HORECA și angajaților acestora care au respectat normele de protecție împotriva răspândirii infecțiilor cu noul coronavirus, dar și tuturor cetățenilor responsabili care au înțeles importanța măsurilor de protecție sanitară”, transmit autoritățile.