Prima pagină » Știri » PRECIZARE. Medicul Olga Simionescu: Un om nu poate să stea opt ore cu masca la serviciu pentru că se sufocă, mai ales dacă nu este un om antrenat

PRECIZARE. Medicul Olga Simionescu: Un om nu poate să stea opt ore cu masca la serviciu pentru că se sufocă, mai ales dacă nu este un om antrenat

PRECIZARE. Medicul Olga Simionescu: Un om nu poate să stea opt ore cu masca la serviciu pentru că se sufocă, mai ales dacă nu este un om antrenat

Medicul Olga Simionescu a precizat, pentru Mediafax, în contextul obligativităţii purtării măştii de protecţie, că „un om nu poate sta la serviciu opt ore cu masca, pentru că se sufocă”, existând, de asemenea, riscul apariţiei unor iritaţii şi a reacţiilor adverse.

„Un om când se duce la serviciu nu poate să stea opt ore cu masca aceea că se sufocă, mai ales dacă nu este un om antrenat, un medic, personal care toată ziua să poarte mască. Cred că pentru serviciu se vor impune reguli de izolare altfel, cu paravane”, a afirmat, pentru Mediafax, şeful Secţiei Dermatologie 1 a Spitalului Colentina, dr. Olga Simionescu.

Autorităţile spun că masca trebuie schimbată o dată la patru ore sau când se deteriorează.

„Masca nu trebuie în niciun caz spălată, nu e o lenjerie intimă să o spălăm, şi nu trebuie ţinută mai mult de două ore. În patru ore când porţi constant o mască te expui deja la iritaţii şi reacţii adverse dificile”, a mai spus medicul.

Prof. Dr. Simionescu explică şi că, dacă o persoană este afară, în spaţiu deschis şi face sport nu trebuie să poarte mască, pentru că trebuie să aibă acces neîngrădit la oxigen.

Starea de alertă a fost instituită pe 18 mai şi se încheie pe 16 iunie şi, în toată această perioadă, este obligatorie purtarea măştii.

 

Managerul Spitalului de Oftalmologie, Monica Pop: Restricția poate fi dificilă pentru cei cu diverse probleme de sănătate

Conform managerul Spitalului de Oftalmologie, Monica Pop, această restricție, timp de mai multe ore pe zi, poate fi dificilă pentru cei cu diverse probleme de sănătate, cum este cazul celor cu deviaţie de sept.

„Având în vedere că ai masca pe faţă, şi omul expiră dioxid de carbon, respiri în ea îl tragi înapoi. La unele persoane care au anumite probleme, cum ar fi deviaţie de sept, sau o stare deosebită, nu va fi chiar atât de uşor”, a declarat managerul Spitalului de Oftalmologie, Monica Pop.

„Când porţi masca de protecție inspiri dioxidul de carbon pe care îl expiri”

De altfel, sugestia medicilor este ca oamenii să facă pauză de la purtarea măștii cât de des se poate. „Trebuie pe cât se poate să faci pauză de la purtarea ei. Să o dai jos, să te duci la un geam, să inspiri aer şi apoi să o pui înapoi pe faţă”, a mai spus Monica Pop.

Medicul oftalmolog  s-a arătat deranjat și de măsura care prevede măsurarea temperaturii corporale la intrarea în magazine și instituții.

Vineri seară, 22 mai, s-a publicat în Monitorul Oficial ordinul emis în baza Legii 55/2020 şi a HG 394/2020 prin care devin obligatorii două măsuri de prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV-2.

Astfel, ordinul comun al MS și MAI prevede obligativitatea măsurării temperaturii la intrarea în unităţile/ spațiile comerciale, precum și obligativitatea purtării măştilor de protecţie în spaţiile publice închise.

Masca trebuie purtată în orice spațiu public închis, spații comerciale, mijloace de transport în comun și la locul de muncă, pe toată durata prezenței în aceste spații.

Autor

Citește și