PRECIZĂRI. Câte persoane pot participa la o petrecere într-un apartament, în perioada stării de alertă. Explicațiile ministrului Vela
Ministrul de Interne Maracel Vela a precizat, într-un video pe Facebook, că numărul maxim de persoane care pot fi invitate la o aniversare sau o onomastică, dacă evenimentul este organizat într-un apartament, este de opt. În schimb, pentru evenimente care implică o slujbă religioasă, nuntă, botez sau înmormântare, numărul maxim al celor care pot participa este de 16 persoane.
„Limita de 8 persoane se referă la spații închise, de exemplu, într-un apartament cineva dorește să își țină ziua de naștare, sau de nume, cum este astăzi (nr. joi) ) de Sfinții Constantin și Elena. Pentru a reduce riscul, în spațiile închise, în apartamente, evenimentele personale să nu fie organizate cu mai mult de 8 persoane. (…) Evenimentele de familie se pot organiza cu 16 persoane, cele personale, de familie, care țin de slujbe religoase”, le-a explicat ministrul, celor care îl urmăreau pe Facebook.
Marcel Vela a mai subliniat că măsura a fost luată pentru a reduce riscul răspândirii virusului, dar și pentru a limita riscul ca o persoană care s-a aflat în apropierea unei persoane infectate să nu fie nevoită să stea în autoizolare pentru 14 zile.
„De la 1 iunie, din 15 iunie, dacă totul va fi în regulă, evident se va reamenaja și această regulă”, a declarat Marcel Vela.
Zbor Charter
De asemenea, Marcel Vela a anunțat aprobarea zborurilor neregulate de tip charter către și dinspre mai multe destinații. Întrebat de o româncă din Spania când se poate întoarce acasă, ministrul de Interne i-a sugerat să sune la Consulatul din Bilbao, să spună că a vorbit cu el și să apeleze la o cursă de tip charter, pentru că nu se știe deocamdată când vor fi permise din nou zborurile regulate.
Marcel Vela a răspuns mai multor întrebări venie din partea cetățenilor români, într-un live pe Facebook. Ministrul de Interne a avut o convorbire telefonică cu o româncă stabilită în Spania care își dorește să se întoarcă acasă și l-a întreba pe Vela când va fi posibil. Ministrul a menționat că acum zborurile regulate nu sunt permise, însă există posibilitatea zborurilor charter.