Prima pagină » Știri » PRECIZĂRI. Ministrul de Interne, despre dispariția declarațiilor pe propria răspundere: „Să nu fie o explozie a numărului de cazuri”

PRECIZĂRI. Ministrul de Interne, despre dispariția declarațiilor pe propria răspundere: „Să nu fie o explozie a numărului de cazuri”

PRECIZĂRI. Ministrul de Interne, despre dispariția declarațiilor pe propria răspundere: „Să nu fie o explozie a numărului de cazuri”
PANDEMIE. Vela, afirmație despre românii plecați la muncă în zonele de risc din străinătate: Oamenii au folosit rute ocolitoare ca să evite filtrele poliției / Un primar PSD avea sute de declarații că oamenii erau sănătoși / Sursă FOTO: Andreea Alexandru - Mediafax Foto)

După ce președintele Klaus Iohannis a anunțat luni, 4 mai, că România va scăpa de starea de urgență și va trece la starea de alertăm după 15 mai, ministrul de Interne, Marcel Vela, a venit cu noi precizări.

Acesta a declarat, la Antena 3, că o „explozie” a numărului de infectări cu coronavirus ar putea să pună în pericol „perspectiva optimistă” legată de dispariția declarațiilor pe propria răspundere.

„Noi ne dorim sa nu aibă nimeni nevoie de declaratii, dacă nu vor crește cazurile. Mai sunt două săptămâni până la această decizie și ne dorim toți din tot sufletul să nu fie o explozie a numărului de cazuri care să pună în pericol perspectiva optimistă la care ne gândim cu toții… și domnul președinte și guvernul și cetățenii. Noi avem în analiză și dorim să nu mai fie declarații decât în zonele carantinate”, a precizat Marcel Vela, la Antena 3.

Întrebat dacă românii au voie să meargă la munte pentru drumeții, ministrul Afacerilor Interne (MAI) a declarat:

„Activitățile sportive individuale sunt cele care țin de activități gen drumeții, alte activități gen alpinism, mersul cu bicicleta, mersul la pescuit. Toate acestea vor fi permise. Da, puteți pleca la Sinaia să faceți alpinism sau drumeție”, i-a răspuns ministrul Vela gazdei emisiunii.

VEZI AICI INTERVIUL INTEGRAL CU MARCEL VELA

Președintele Klaus Iohannis a anunțat, astăzi, că nu va mai prelungi starea de urgență și că, începând cu data de 15 mai, România va intra în stare de alertă.

În interiorul localitățiilor „nu va mai fi nevoie să declarăm în prealabil unde mergem”, a declarat șeful statului cu privire la actualele declarații pe propria răspundere, lucru menționat și cu alte ocazii de Președinte.

Citește și