Preda: Ungureanu nu a colaborat cu Securitatea și are certificat ORNISS

Publicat: 15 02. 2012, 11:30
Actualizat: 16 02. 2012, 03:12
Președintele Comisiei SIE, Cezar Preda, a prezentat raportul audierii lui Mihai Răzvan Ungureanu, nominalizat pentru funcția de director SIE, în care se arată că acesta nu a făcut parte din structurile de informații românești sau străine, nu a colaborat cu Securitatea și are certificat ORNISS.

Membrii Comisiilor de cotrol SIE și de apărare au votat, în unanimitate, propunerea ca Mihai Răzvan Ungureanu să ocupe funcția de director SIE, se arată în raportul audierii, prezentat de către Cezar Preda în plenul celor două Camere ale Parlamentului.

Potrivit raportului, în cadrul audierii, Ungureanu a precizat că nu a făcut parte din structurile represive ale statului totalitar și nu a colaborat cu fosta Securitate, nu a făcut parte din structurile de informații ale statului român sau din alte servicii secrete și deține certificat ORNISS pentru acces la informații clasificate.

De asemenea, Ungureanu a spus că nu i s-a reținut în sarcină nicio încălcare a drepturilor și libertăților fudamentale ale omului de către niciun organ legal din România, nu se află sub incidența legii privind regimul incompatibilităților și nu fost condamnat pentru vreo infracțiune prevăzută de Codul Penal, care l-ar fi făcut incompatibil.

Ungureanu le-a mai declarat parlamentarilor că va demisiona din toate celelalte funcții pe care le deține dacă va întruni numărul necesar de voturi pentru a ocupa postul de director SIE.

Mai multe știri pe www.mediafax.ro