Predoiu: Oprea nu a clarificat nimic, îi cer demisia lui și a lui Ponta
„”Era de așteptat ca Oprea să nu își dea demisia. Declarația sa este de fapt o ruptura față de populație. Vicepremierul Oprea nu a clarificat nimic, premierul Ponta l-a atacat pe președinte. În fața tandemului Ponta-Oprea ne vom menține poziția până la capăt. Cerem demisia amândurora. Cer președintelui PSD să le retragă sprijinul politic premierului și vicepremierului”, a declarat Predoiu, care este și premierul guvernului alternativ al PNL.
Prim-vicepreședintele PNL a mai spus, pentru MEDIAFAX, că „sfidarea și abuzul de putere au ajuns la cote intolerabile” și formațiunea sa va utiliza „toate mijloacele de luptă parlamentară” pe care le are la dispoziție, pentru a determina demisiile lui Oprea și Ponta.
Ministrul de Interne Gabriel Oprea a spus, luni, în prima apariție la aproape o săptămână de la moartea polițistului Bogdan Gigină, că a ales să tacă din respect față de familia acestuia, el susținând că nu a văzut accidentul, a aflat abia după ce depășise zona și a făcut tot ce i-a stat în puteri pentru a-l salva.
Tot luni, referindu-se la cazul Gigină, premierul a comentat: „Strict politic, cred că e o lecție foarte bună pentru toți, și pentru domnul Oprea. Îmi aduc aminte că în fiecare dimineața îl chema Klaus Iohannis să-i spună să rupă coaliția și să-l pună prim-ministru, după aia venea doamna Gorghiu la Ministerul de Interne la cafea, după aia Predoiu înălța niște ode prin presă”, a declarat Victor Ponta.
„Strict politic, este o confirmare a faptului că suntem ca anul trecut în noiembrie, noi cu Iohannis și electoratul, ei cu ei”, a mai spus, pentru MEDIAFAX, Predoiu.
Luni, Ponta i-a răspuns și lui Klaus Iohannis, care l-a acuzat că nu s-a consultat cu el înainte de a face declarațiile de la Sofia, premierul spunând că cineva trebuie să facă publică poziția României, în condițiile în care „președintele nu face nimic” și tace la Bruxelles ca „surda în horă”.