Prefectul de Neamț: Secția ATI a fost mutată sâmbătă de la etajul trei la doi, fără informarea DSP / Tragedia care a răpit 10 vieți, la câteva ore mai târziu
Prefectul de Neamţ, George Lazăr, a dezvăluit duminică că Secţia ATI pentru pacienţi cu COVID-19 de la Spitalul Judeţean Neamţ a fost mutată de la etajul trei la etajul al doilea al clădirii în cursul zilei de sâmbătă, cu câteva ore înainte de a avea loc tragedia care a răpit viețile a 10 pacienți.
George Lazăr a subliniat faptul că mutarea secției a fost făcută fără ca autoritățile să fie informate și fără obținerea avizelor necesare, acestea reprezând pași obligatorii întrucât însemna de fapt modificarea structurii organizatorice a aspitalului, potrivit declarațiilor făcute de acesta duminică, 15 noiembrie, pentru Digi24.
Prefectul din Neamț: Secția a fost mutată de la un etaj la altul fără autorizație!
De asemenea, prefectul județului Neamț este de părere că o altă cauza care ar fi putut duce la izbucnirea incendiului este o defecțiune la un injectomat, aparat care se folosește în secțiile ATI pentru injectarea automată de medicamente pacienţilor.
Totodată, şeful IGSU, Dan Paul Iamandi, a anunțat că vor fi create două comisii pentru analizarea incendiului de la Secţia de Terapie Intensivă a Spitalului Judeţean Piatra Neamţ. Astfel, o comisie va determina cauza probabilă a incendiului iar cealaltă va verifica respectarea condiţiilor de autorizare, respectiv dacă în ultima perioadă s-au făcut modificări care impuneau solicitarea unei autorizaţii de la ISU.
Șeful IGSU: Am dispus înființarea a două comisii
„Am dispus înfiinţarea a două comisii: una care va stabili cauza incendiului imediat ce se va putea, ce procurorul ne va permite accesul în interior; a doua comisie se va ocupa de verificarea în teren a respectării condiţiilor de autorizare. Să verifice dacă cumva în aceaa secţie s-au făcut modificări în ultima perioadă care impuneau solicitarea autorizaţiei de securitate la incendiu de la ISU Neamţ”, a afirmat șeful IGSU, citat de news.ro.
Premierul Ludovic Orban a susținut recent, din declarațiile managerului spitalului făcute cu câteva zile înaitnea tragediei, reieșea faptul că au fost prevăzute anumite lucrări la instalații astfel încât să poată fi realizată creșterea numărului de paturi ATI.
Orban: Au fost prevăzute nişte lucrări de instalaţii acum câteva zile
„Din declaraţiile managerului spitalului făcute cu câteva zile înainte, se ştie că au fost prevăzute nişte lucrări de instalaţii care au fost prezentate ca fiind destinate creşterii numărului de paturi la Terapie Intensivă. De asemenea, există informaţii privitoare la mutarea de la et 3 la etajul 2 a pacienţilor de la Terapie Intensivă. Nu ne hazardăm să dăm niciun fel de interpretare”, a declarat prim-ministrul.
Arafat: „Dacă s-au produs modificări şi n-a cerut…”
„Spitalul fiind vechi, el a avut doar două autorizaţii pe două secţii care au avut modificări în ultimii ani. Dacă nu s-au produs modificări, el nu trebuia să ceară, conform legii. Dar dacă s-au produs modificări şi n-a cerut, atunci aici este alt aspect şi echipa care s-a deplasat va verifica acest lucru”, a precizat și şeful DSU, Raed Arafat.
De asemenea, secretarul de stat în MAI Bogdan Despescu a anunțat că ancheta în cazul incendiului izbucnit la spitalul din Piatra Neamț va fi prelluată de Parchetul General. Unul dintre propcurorii care se ocup de caz este cel caree s-a ocupat și de ancheta din cazul tragediei de la Colectiv, care a avut loc în urmă cu 5 ani.
Incendiul izbucnit sâmbătă noapte în secția de Terapie Intensivă a Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț a făcut 10 victime. Alte șapte persoane, pacienți ATI, dar și medicul de gardă sunt în stare critică. De altfel, medicul care a suferit arsuri pe 40% din suprafața corpului după ce a încercat să salveze din flăcări pacienți va fi astăzi transferat cu un avion militar la un spital din Belgia. La cinci ani după Colectiv, România încă nu are un spital capabil să trateze pacienți arși.