Prefectul județului Galați dă asigurări că sătenii din Izvoarele nu au motive de îngrijorare
Prefectul județului Galați, Dorin Otrocol, a declarat marți că sătenii din Izvoarele nu au motive de îngrijorare, după ce, în satul respectiv, unde în urmă cu două luni și jumătate s-au înregistrat peste 260 de cutremure, a apărut o groapă cu diametrul de 50 de centimetri sub magazia unui localnic
Prefectul susține că din primele date a reieșit că groapa s-ar fi format pe locul uneia vechi și care era folosită în trecut ca depozit de cereale, variantă susținută și de către primarul localității Izvoarele, Ion Neculau, care a mai spus că tasarea a apărut după ce apa provenită de la inundațiile din 11 -13 septembrie a băltit multă vreme în acea zonă, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Dorin Otrocol a cerut Inspectoratului de Stat în Construcții să verifice construcția sub care a apărut groapa respectivă și a precizat că nu se impune evacuarea proprietarilor.
Groapa, care are aproximativ jumătate de metru diametru și peste un metru adâncime, a apărut marți dimineață, iar sătenii s-au alertat crezând că este vorba despre urmări ale cutremurelor înregistrate în urmă cu două luni în aceeași zonă.
Gospodăria unde a apărut groapa este una dintre cele 31 de locuințe din satul Izvoarele, afectate de cutremurele care au avut loc în zonă.
Din 23 septembrie și până la începutul lunii octombrie, în zona comunelor Slobozia Conachi și Schela din județul Galați s-au produs peste 260 de cutremure, dintre care peste 30 au avut magnitudini de peste 2,5 grade pe scara Richter. Cele mai puternice seisme înregistrate la Galați în această perioadă au avut 3,9 grade și s-au produs în 29 și 30 septembrie și în 4 octombrie.
Institutul Național pentru Fizica Pământului (INFP) a instalat atunci în zona localităților Izvoarele, Slobozia Conachi și Negrea trei stații seismice portabile, pentru localizarea cu precizie a zonei unde se produc cutremurele, precum și echipamente de măsurare a deplasării faliilor cu rezoluție de un milimetru.
Totodată, în această perioadă au fost prezenți în zonă reprezentanți ai INFP.
Până în prezent, specialiștii nu au putut stabili cauza producerii cutremurelor.
Satul Izvoarele din comuna Slobozia Conachi s-a numărat și printre localitățile afectate de inundațiile produse în perioada 13 – 14 septembrie în județul Galați.