Prefectura Covasna va sesiza Parchetul după ce veteranii nu au putut arbora drapelul la Sf. Gheorghe

Prefectura Covasna va sesiza Parchetul după ce veteranii nu au putut arbora drapelul la Sf. Gheorghe
Publicat: 09/09/2015, 19:48

Prefectura Covasna arată, miercuri, într-un comunicat de presă, că refuzul conducerii Primăriei Sfântu Gheorghe de a arbora drapelul național pe sediul instituției, la solicitarea veteranilor de război, cu ocazia sărbătorii Zilei eliberării municipiului Sfântu Gheorghe de sub ocupație fascistă, este un „eveniment de o gravitate fără precedent, ce a revoltat întreaga opinie publică românească”.

În consecință, prefectul județului Covasna, Sebastian Cucu, va sesiza Parchetul Judecătoriei Sfântu Gheorghe, sub aspectul săvârșirii unor fapte care intră sub incidența O.G. nr. 31/2002, privind interzicerea organizațiilor, simbolurilor și faptelor cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob și a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni de genocid contra umanității și de crime de război.

„Prefectura Covasna apreciază că împiedicarea desfășurării ceremoniei oficiale dedicate Zilei eliberării orașului Sfântu Gheorghe de sub regimul fascisto-horthyst, prin refuzul reprezentanților Primăriei Sfântu Gheorghe de a arbora drapelul național pe turla instituției – simbol al eliberării orașului de sub ocupația fascisto-horthystă, reprezintă fapte care intră sub incidența prevederilor penale ale actului normativ mai sus amintit”, se arată în comunicatul de presă al Prefecturii Covasna.

Reprezentanții Prefecturii Covasna consideră că incidentul de marți a fost determinat și de lipsa incriminării faptelor care ofensează simbolurile naționale, „aceste fapte înmulțindu-se considerabil după abrogarea art. 236 din vechiul Cod penal”.

Din aceste considerente, în cursul zilei de miercuri, prefectul Sebastian Cucu va transmite Ministerului Justiției solicitărea reanalizării cadrului legislativ în privința incriminării ca infracțiuni a faptelor care aduc atingere simbolurilor naționale.

„A fost reiterată astfel, solicitarea făcută de către instituția noastră în luna decembrie a anului 2014, prin care s-a cerut reintroducerea în noul Cod penal a unei infracțiuni similare infracțiunii de «Ofensă adusă unor însemne», prevăzută de art.236 din vechiul Cod penal. În decembrie anul trecut, la Târgu Secuiesc s-au arborat drapele negre de Ziua Națională, atunci am avut de-a face tot cu o ofensă adusă unui alt simbol național, respectiv Ziua Națională, iar de data aceasta drapelului național, care a fost refuzat la arborare. Abrogarea prevederii din vechiul Cod penal prin care se incriminau asemenea fapte a dus practic la o înmulțire a faptelor de acest gen în ultima perioadă și vorbesc în cunoștință de cauză. Numai dacă ne uităm la exemplele din județul nostru, vedem că așa s-a întâmplat”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, prefectul județului Covasna, Sebastian Cucu.

De asemenea, Prefectura Covasna va înainta Ministerului Afacerilor Interne și Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice o propunere privind modificarea Statutului aleșilor locali, „în sensul sancționării cu încetarea de drept a mandatului primarului sau viceprimarului, în situația refuzului arborării drapelului național sau al purtării eșarfei tricolore la ceremoniile publice, potrivit legii”.

Prefectura Covasna a formulat, totodată, propunerea modificării H.G. nr.1157/2001 pentru aprobarea Normelor privind arborarea drapelului României, intonarea imnului național și folosirea sigiliilor cu stema României, prin introducerea unei prevederi „care să stabilească în mod expres obligativitatea arborării în municipiile reședință de județ, în punctul cel mai înalt de pe sediul primăriilor acestora, a unui drapel distinct de cele prevăzute în actuala reglementare, care să reprezinte deopotrivă omagiul adus jertfei de sânge a eroilor României, precum și respectul și prețuirea față de veteranii de război care au luptat pentru libertatea și păstrarea Statului Național Unitar Român”.

Prefectul de Covasna, Sebastian Cucu, solicită autorităților administrației publice locale din Sfântu Gheorghe „să își reconsidere poziția” și „să dispună cu celeritate măsurile necesare pentru rearborarea drapelului național pe turla Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe”.

Ministrul Afacerilor Interne, Gabriel Oprea, a solicitat prefectului de Covasna, Sebastian Cucu, să verifice respectarea legii și să dispună sancțiuni, după ce, marți, veteranii de război nu au fost lăsați de către reprezentanții Primăriei Sfântu Gheorghe să arboreze drapelul național pe clădirea instituției.

De asemenea, Gabriel Oprea i-a cerut prefectului județului Covasna să ia toate măsurile legale la Primăria Sfântu Gheorghe pentru a permite derularea acestui demers și să sancționeze, conform legii, „o astfel de atitudine în fața unei solicitări venite din partea unor veterani ai Armatei Române”.

„În calitate de viceprim-ministru pentru securitate națională și de ministru al Afacerilor Interne, solicit Primăriei și Consiliului Local din Sfântu Gheorghe să acționeze în litera și spiritul Constituției și să arboreze drapelul național pe toate instituțiile publice locale. De asemenea, solicit Prefecturii să verifice, prin prisma atribuțiilor ce-i revin, respectarea legilor statului român de către Primăria și Consiliul Local din Sfântu Gheorghe, inclusiv în privința incidentului semnalat astăzi (marți – n.r.) în presă, când veteranii români nu au fost lăsați să arboreze drapelul național pe clădirea Primăriei din localitate”, declara Oprea, citat într-un comunicat, de marți seară, al MAI.

Veteranii de război au susținut că nu au fost lăsați, marți, să arboreze drapelul românesc pe sediul Primăriei Sfântu Gheorghe, cu prilejul împlinirii a 71 de ani de când orașul a fost eliberat de sub ocupație străină în timpul celui de-al doilea război mondial.

Evenimentul a fost marcat printr-o ceremonie militară și religioasă în fața Primariei Sfântu Gheorghe, unde ostașii Armatei Române au arborat pe 8 septembrie 1944 tricolorul ca simbol al libertății.

Președintele Asociației Veteranilor de Război Covasna, Ioachim Grigorescu, a spus că veteranii au intrat în primărie cu drapelul, însă nu au fost lăsați să îl arboreze.

Sfântu Gheorghe a fost primul oraș din Ardealul de Nord eliberat de sub ocupație străină de Armata Română, în 1944.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Dezvăluiri tulburătoare. Rana fatală a Prințesei Diana, "mică, în locul nepotrivit și foarte rară”, care...
Palatul Buckingham a început să planifice funeraliile Regelui Charles. Ce se va alege de Regina...
Fostul vicepreședinte al Parlamentului Republicii Moldova i-a cerut lui Ion Țiriac să îi premieze și...
Avertismentul pensionarilor nemulțumiți de noile decizii: „Ne-au amăgit. Or să primească la vot ce merită”...
Roxana Dobre a tăcut cât a tăcut, dar nu a mai suportat și a spus...
Site-ul unde mii de oameni își caută un partener cu care să își pună capăt...
ŞOC! Fiica lui Năstase: 'Am fost preşul lui dintotdeauna, încă de când a vărsat vin...
Recunoști fetița din imagine? Acum are 39 ani și este adorată de sute de mii...
"Eu sunt cel pe care îl căutaţi!" Autorul masacrului din Germania s-a predat. Atacul cu...
Snopit în bătaie de un vecin, Cristian a murit! "Fiecare os din fața lui e...
A murit Christoph Daum, fostul antrenor al Naționalei de fotbal. O boală gravă l-a răpus...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Ce reprezintă litera B la o mașină cu transmisie automată. Explicația fiecărui mod
Taxiurile fără şofer le iau pâinea de la gură taxiurilor clasice: apelare facilă şi preţuri...
Cel mai RAPID ÎNCĂRCĂTOR din lume! Încarcă ORICE TELEFON în mai puțin de...
Noul război ce stă să izbucnească. Au atacat azi dimineață. S-a declarat stare de urgență
Nu folosi acest obiect din camera de hotel. Riști să pleci acasă cu boli serioase
VIDEO | Momentul frapant când o femeie sare gardul la zoo ca să mângâie un...
"Ultima misiune pentru Roberta". Ea este polițista de 21 de ani, ucisă de remorca unui...
Anamaria Prodan, depre cât de mult îi seamănă copiii. Ce anume îi spunea mama ei...
Ed Sheeran a făcut senzație la București! Ce surpriză de proporții le-a pregătit fanilor: ”Nu-mi...
BANCUL ZILEI. Bulă merge la o tipă acasă. Dormitorul era plin de jucării de pluș....
Cel mai recent truc promovat în online pentru prevenirea ridurilor: masajul