PREGĂTIRI PENTRU SCENARIUL 4 | Purtătorul de cuvânt al Guvernului anunță: Nu mai este necesar cardul de sănătate / Toate persoanele vor fi tratate chiar dacă sunt asigurate sau nu
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ionel Dancă a anunțat în cursul serii de luni (n. r. 30 martie 2020) în cadrul unei conferințe de presă, noi măsuri adoptate în sistemul medical. În perioada stării de urgență, se vor lua, printre altele, și următoarele măsuri: nu vor mai fi folosite cardurile de sănătate, iar pacienții cu boli cronice nu vor mai fi supuși evaluărilor periodice.
Una dintre cele mai importante măsuri se referă la angajările care vor avea lor în sistemul de sănătătate: 1.000 de persoane vor fi angajate în structurile Direcțiilor de Sănătate Publică, iar alte 1.000 de persoane se vor alătura serviciilor de ambulanță județene pentru a face față fluxului ridicat de infectări.
Noile măsuri anunțate:
- Nu se mai folosesc cardurile de sănătate pe perioada stării de urgență
- Pentru pacienții cu boli cronice nu mai este necesară o nouă evaluare pe perioada stării de urgență.
- Medicul de familie poate emite prescripție medicală în baza documentelor existente deja.
- Crește numărul de posturi alocat pentru DSP-uri, cu 1.000 de posturi.
- Structura serviciilor de ambulanță județene se suplimentează cu 1.000 de posturi.
- Angajările să fie efectuate cu prioritate cu detașări și perioadă determinată – acoperirea urgentă a locurilor.
Ce se întâmpă cu cardurile de sănătate
„Se prelungeşte aplicabilitatea contractului-cadru pentru pachetele de servicii medicale contractate prin Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, respectiv contractul-cadru încheiat pentru perioada 2018-2019 se prelungeşte cu perioada stării de urgenţă. În această perioadă nu va fi necesară folosirea cardului naţional de asigurări sociale de sănătate. Practic, serviciile medicale, îngrijirile la domiciliu, materialele sanitare, medicamentele şi dispozitivele medicale pot fi acordate şi validate fără semnarea cu cardul naţional de asigurări sociale de sănătate. Obligaţiile prevăzute în acest sens pentru medicii de familie sunt modificate, în sensul în care nu mai este obligatorie transmiterea în platforma informatică a asigurărilor de sănătate, în termen de trei zile de la data acordării acestora, respectiv a eliberării serviciilor medicale şi dispozitivelor medicale. (…) O altă prevedere importantă priveşte tratarea pacienţilor cu servicii medicale, materiale sanitare şi medicamente necesare pentru persoanele diagnosticate cu COVID-19. Toate persoanele de pe teritoriul României beneficiază de aceste servicii, indiferent de calitatea de asigurat sau nu a acesteia”, a precizat Ionel Dancă.