Prima pagină » Știri » Pregătirile pentru NUNTA fostului principe NICOLAE, pe ultima sută de metri. Evenimentul va avea loc la Cazinoul din Sinaia

Pregătirile pentru NUNTA fostului principe NICOLAE, pe ultima sută de metri. Evenimentul va avea loc la Cazinoul din Sinaia

Nepotul Regelui Mihai, fostul principe Nicolae, se căsătorește cu Alina Binder pe 30 septembrie. Vezi imagini cu ultimele pregătiri

Toate detaliile au fost puse la punct pentru ceremonie. De la biserica unde va fi oficiată ceremonia religioasă, până la locul unde va avea loc petrecerea, totul a fost stabilit în cele mai mici detalii, ultima nuntă regală în Sinaia fiind cea a principesei Ileana, fiica cea mică a Regelui Ferdinand și a Reginei Maria.

Cununia religioasă din data de 30 septembrie va avea loc la Biserica „Sfântul Ilie”, lăcaș de cult ctitorit de regii Carol al II-lea și de Mihai I, care se află la intrarea spre centrul stațiunii, pe partea stângă. Petrecerea va fi la celebrul Cazino din Sinaia, unde marii bogați ai vremii și-au pierdut averile, în fastuoasa sală a oglinzilor.

Alina și Nicolae vor veni de la biserică până la Cazino într-o caleașcă, la fel cum au făcut principesa Ileana și arhiducele Anton de Habsburg, la nunta lor, ultima nuntă regală din Sinaia.

„Un lucru simbolic pe care principele Nicolae împreună cu Alina au vrut să pună accent a fost acela că vor să facă nunta la Sinaia pentru că Sinaia este leagănul regalității din România. E foarte important că vor avea cununia religioasă la Biserica , la care a fost ctitor, alături de Carol al II-lea, și regele Mihai, bunicul principelui Nicolae. Și tot în mod simbolic, biserica de unde se pleacă, Sfântul Ilie, este la începutul Bulevardului Carol I, iar Cazinoul din Sinaia este la sfârșitul Bulevardului Carol I. Înseamnă cred că foarte mult. Cazinoul este o clădire reprezentativă, specială, unde, pe lângă jocurile celebre de cărți, s-au desfășurat foarte multe evenimente culturale, sociale, politice. A concertat George Enescu (…). Este și un loc de întâlnire, de aceea principele Nicoale a ales această locație cu totul și cu totul specială. Alina și Nicolae vor veni de la Biserica într-o caleașcă până la Cazino. Este interesant. Și principesa Ileana tot cu caleașca a fost”, a declarat, pentru MEDIAFAX, primarul stațiunii Sinaia, Vlad Oprea.

Edilul spune că a fost invitat la nuntă și va participa.

„Tot la Sinaia s-a căsătorit principesa Ileana, fiica regelui Ferdinand, și a fost o nuntă grandioasă. A fost cea mai mare nuntă în perioada respectivă, în lume. Iată că se reia tradiția (…) Am fost invitat și cu siguranță voi participa”, a spus primarul.

Totuși, autoritățile nu fac nicio pregătire pentru evenimentul la care vor veni în jur de 300 de invitați.

„Nu facem pregătiri speciale absolut deloc, totul se desfășoară normal. M-au întrebat mulți dacă principele Nicolae a plătit pentru sălile de la Cazino. Da, a plătit”, a precizat Oprea.

Cazinoul din Sinaia, unde va avea loc petrecerea, se află în administrarea autorităților locale, însă angajații de aici nu au vrut să spună cât l-a costat pe nepotul regelui Mihai acest eveniment, invocând că a fost semnat un contract de confidențialitate. Însă, oricine poate închiria Sala Oglinzilor, locul unde va avea loc petrecerea, pentru suma de 2.500 de euro.

 

Legenda Cazinoului, locul blestemat de cei care și-au pierdut averea

Rozalia Bremm, ghidul Cazinoului, a povestit că simbolul orașului a fost închis în perioada celor două războaie mondiale.

„Cazinoul este o clădire simbol a acestui oraș. A fost construit între anii 1911 – 1912 după planurile celebrului arhitect Petre Antonescu. Este construit în stil neoclasic. Cazinoul a fost închis în perioada celor două războaie și interzis în 1947 pentru că în țară au fost interzise jocurile de noroc”, a declarat Rozalia Bremm corespondentului MEDIAFAX.

Legendele spun că această clădire a fost blestemată, mulți dintre bogații vremii respective piarzând aici averi fabuloase.

„La două zile după ce Cazinoul a fost inaugurat, se pierde o avere uriașă, averea unor frați. Din păcate, nu știm cine a câștigat, dar știm ce s-a întâmplat pentru că aceștia se sinucid la două zile după ce cazinoul este inaungurat. Este un mare scandal. A fost preluată ca știre importantă de presa din străinătate. Iată de ce se cer soluții urgente. Soluțiile au fost următoarele: să se meargă cu bani, cadouri prin oraș la cei care au nevoi materiale sau la cei care se ocupă de zvonuri”, povestește ghidul Cazinoului despre legenda clădirii monument din Sinaia.

Nunta nepotului Regelui Mihai va avea loc în cea mai mare sală a Cazinoului, Sala Oglinzilor. Pe vremuri, aici era sala ruletelor.

„Celebra Sală a ruletelor. Aceasta avea 13 mese cu rulete, iar ei spun că zilnic, în această sală intrau cam 500 – 600 de jucători. Însă vom găsi o cifră mult mai mare la final de săptămână, peste o mie de jucători. Iată de ce pentru acest cazino celebru din Sinaia se vor crea curse speciale de tren care aduc jucători din toate colțurile țării și care aduc jucători și din străinătate. Îi spunem astăzi Sala Oglinzilor, se păstrează arhitectura în sală, stilul neoclasic însoțit de foarte multe simboluri. Simbolul principal de aici este leul, considerat de ei un semn de putere, și cornul abundenței. Sala este folosită la evenimente foarte mari, aici sunt găzduite marile congrese (…) și evenimente private”, a mai spus Rozalia Bremm.

Localnicii, dar și turiștii consideră că decizia lui Nicolae de a face nunta la Sinaia este bună.

„E o locație superbă în care toată lumea și-ar dori să-și facă nunta, cu atât mai mult dânsul (Nicolae – n.r.). Sinaia reprezintă foarte mult, aici au stat și s-au bucurat de împrejurimi mulți membri ai familiei regale. Sinaia este un centru al regalității”, a declarat o localnică.

„E foarte bine că a ales Sinaia pentru că este un oraș foarte frumos. Și cu siguranță vor avea o nuntă frumoasă”, a spus și o femeie venită în excursie la Sinaia.

Nicolae, în vârstă de 32 de ani, a primit titlul de principe în 2010. În august 2015, Regele Mihai a decis retragerea titlului principelui Nicolae. „Aceasta nu este o pedeapsă, ci a fost o decizie a regelui pentru viitor, după ce acesta a observat comportamentul nepotului său în public și în privat, decizia fiind luată în asentiment”, explica, la vremea respectivă, consilierul personal al familiei regale, Ion Luca Vlad.

 

Citește și