Prima pagină » Știri » PRELUNGIRE. Până când rămân în vigoare regulile de distanțare socială în Germania

PRELUNGIRE. Până când rămân în vigoare regulile de distanțare socială în Germania

PRELUNGIRE. Până când rămân în vigoare regulile de distanțare socială în Germania

În vederea menținerii sub control a pandemiei de coronavirus, marți, 26 mai 2020, vocile autorizate ale guvernului de la Berlin au anunțat că vor fi prelungite regulile de distanțare socială impuse în Germania, până la data de 29 iunie 2020.

Până la zece persoane, sau două familii, se vor putea întâlni „în locuri publice”, au decis guvernul şi cele 16 landuri ale federaţiei, potrivit anunțului făcut de AFP.

Conform surselor citate, aceiași decidenții au recomandat „menţinerea unui număr cât mai mic de persoane” în situaţiile amintite mai sus.

Totodată, autorităţile propun ca reuniunile să aibă loc „în exterior”. Astfel, „riscul de infecţie este mult mai scăzut”, potrivit unui comunicat de presă al guvernului federal.

În ceea ce privește reuniunile la domiciliu, „regulile de igienă şi de distanţare trebuie de asemenea aplicate”.

Conform acelorași surse, numărul de persoane trebuie să fie stabilit în funcţie de posibilitatea respectării regulilor de distanţare şi trebuie asigurată o ventilaţie suficientă.

Dispoziţiile în cauză se vor aplica „în toate cazurile până la 29 iunie”, este anunțul făcut de cele 16 landuri şi de guvernul federal.

În mod deosebit, se recomandă o distanţă de cel puţin 1,5 metri între oameni.

Germania a înregistrat marţi 179.002 de noi cazuri de coronavirus (+432 în 24 de ore) şi 8.302 decese (+45), potrivit Institutului Robert Koch.

Zilele acestea, ţara se confruntă cu noi focare de infecţie cu SARS-CoV-2. Mai mulți infectați cu noul coronavirus au fost depistați printre clienţii unui restaurant din Leer, în nordul Germaniei, respectiv într-o biserică din landul Hesse, situat în vestul țării.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alarma medicilor: Boala care revine și amenință bebelușii
Digi24
Avionul premierului slovac a fost puternic avariat pe aeroportul din Bruxelles: „Nu se mai poate zbura cu el”
Cancan.ro
BREAKING | Wiz Khalifa, condamnat în România la 9 luni de închisoare cu executare!
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Detaliul din biroul lui Vladimir Putin care a dat de gol o nouă minciună a propagandei Kremlinului
Mediafax
Sărbătorile dăunează grav sănătății. Ce probleme medicale riscă românii în această perioadă
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Guvernul va achita o datorie veche de peste 30 de ani către SUA, pentru un credit folosit la importul de bumbac
Cancan.ro
A început războiul pentru averea Rodicăi Stănoiu! Moștenitorii surpriză, care i-au luat fața Puișorului
Ce se întâmplă doctore
Vremea se schimbă radical înainte de sărbători! Care sunt zonele în care va ninge abundent de Crăciun
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Un român a mers ani de zile cu o Toyota hibrid, dar nu i-a făcut niciun schimb de ulei: „Am crezut că e electrică”
Descopera.ro
Savantul care a riscat TOTUL pentru a salva omenirea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
Record absolut! Cu cât au împrumutat românii Guvernul în 2025?