Hotărârea de Guvern ce vizează prelungirea stării de alertă cu alte 30 de zile, începând cu data de 16 august, va fi discutată în ședința de guvern de vineri, conform ordinii de zi afișată pe site-ul oficial al Secretariatului General al Guvernului (SGG).
„Începând cu data de 16 august se prelungeşte cu 30 de zile starea de alertă pe întreg teritoriul ţării, instituită prin Hotărârea Guvernului nr. 394/2020 privind declararea stării de alertă şi măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, aprobată cu modificări şi completări prin Hotărârea Parlamentului României nr. 5/2020, cu modificările şi completările ulterioare, prelungită prin Hotărârea Guvernului nr. 476/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României şi măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările şi completările ulterioare, și prin Hotărârea Guvernului nr. 553/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 17 iulie 2020, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările și completările ulterioare”, conform proiectului de HG, ce va fi discutat vineri.
Odată cu ieșirea din starea de urgență, România a intrat, pentru prima dată, în starea de alertă, la data de 15 mai, scrie Mediafax. Aceasta este a treia oară când se prelungește această măsură de prevenire a răspândirii infectărilor cu noul coronavirus.
Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a afirmat, marți, că, potrivit estimărilor, numărul de noi cazuri de infecții cu COVID-19 ar trebui să nu mai înregistreze creșteri abrupte în perioada următoare, dar, în acest sens, a reluat apelul adresat populației să repecte măsurile de protecție sanitară și de distanțare fizică. În plus, Tătaru consideră că prelungirea stării de alertă este necesară.
Prelungirea stării de alertă pe teritoriul României este un semnal că ”democrația din România se stinge câte puțin”, avertizează liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu.