PREMIERĂ în România. Victor Ponta cere Avocatului Poporului să sesizeze CCR în privința unei ordonanțe semnate de el săptămâna trecută

Publicat: 21/04/2015, 10:10

Guvernul a adoptat săptămâna trecută o ordonanță de urgență care prevede că imobilele confiscate vor fi valorificate cu prioritate prin utilizarea acestora de către instituții publice, care le vor prelua în proprietate, urmând să fie valorificate sub o altă formă doar dacă nicio instituție publică nu va fi interesată de acestea.

CRJ a sesizat, vineri, Avocatul Poporului cu privire la neconstituționalitatea Ordonanței de urgență. „În graba de a recupera cei trei ani de la adoptarea Strategiei Naționale Anticorupție 2012-2015 în care nu a făcut nimic în privința reutilizării bunurilor confiscate din infracțiuni, Guvernul Victor Ponta a stabilit în data de 15 aprilie 2015, în mod netransparent și neconstituțional, printr-o ordonanță de urgență, că bunurile imobile confiscate pot fi atribuite instituțiilor publice, excluzând societatea civilă și neținând cont de obligațiile stabilite prin Directiva 2014/42/UE privind înghețarea și confiscarea produselor provenite din săvârșirea de infracțiuni în Uniunea Europeană sau cele mai bune practici europene”, se arată într-un comunicat transmis al CJR.

Astăzi, premierul a anunțat că va sesiza și el Avocatul Poporului. „Îi fac și eu o scrisoare Avocatului Poporului, domnul Ciorbea, în care îl rog și eu să sesizeze CCR pentru ca să se stabilească dacă acea reglementare este în conformitate cu Constituția (…) Cred sincer, mai ales că e o reglementare nouă, că e foarte bine ca Avocatul Poporului să sesizeze CCR și să ne spună Curtea dacă am procedat bine sau nu”, a spus Ponta.

În scrisoarea transmisă Avocatului Poporului, premierul susține că, „pentru ca finalitatea demersului Guvernului să fie să fie reprezentată de un act normativ care cre corespunde tuturor exigențelor legii fundamentale și interesului public, vă rog să vă exercitați atribuțiile ce vă sunt conferite de lege și să sesizați Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 7/2015 privind stabilirea destinației unor bunuri imobile confiscate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 256 din 16 aprilie 2015″.

CITEȘTE AICI SCRISOAREA PREMIERULUI CĂTRE AVOCATUL POPORULUI

Ce prevede ordonanța

Potrivit ordonanței de urgență, imobilele confiscate vor fi valorificate cu prioritate prin utilizarea acestora de către instituții publice, care le vor prelua în administrare, urmând să fie valorificate sub o altă formă doar dacă nicio instituție publică nu va fi interesată de acestea.

Transferul acestor imobile se va face prin hotărâre a Guvernului inițiată de Ministerul Finanțelor.

Potrivit actului normativ, bunurile imobile confiscate pot fi date în administrarea autorităților administrației publice centrale, altor instituții publice de interes central sau regiilor autonome de interes național la solicitarea acestora.

„Noile reglementări privind destinația unor bunuri imobile confiscate au fost aprobate de Guvern având în vedere că prin hotărâri judecătorești s-a dispus confiscarea unor bunuri imobile de mari dimensiuni, iar în vederea administrării necesită personal specializat care este fie insuficient, fie indisponibil în cadrul organelor de valorificare (de exemplu, Direcția Generală Regională a Finanțelor
Publice București, administrațiile județene ale finanțelor publice și administrațiile finanțelor publice ale sectoarelor municipiului București, pentru bunurile intrate în proprietatea privată a statului aflate pe teritoriul României, precum și structurile de specialitate cu atribuții în acest sens din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, pentru bunurile intrate în proprietatea privată a statului, care nu se află pe teritoriul României). De asemenea, administrarea/conservarea acestor imobile necesită cheltuieli importante. Pe de altă parte, sunt necesare sedii pentru unele instituții publice, în condițiile în care locațiile actuale sunt improprii desfășurării activității sau au fost retrocedate în condițiile legii”, se afirmă în comunicat.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Amendă între 600-1.000 de lei. Românii au interzis. Se aplică de duminică, 24 Noiembrie
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Autoritățile italiene au recuperat artefacte în valoare de 8 milioane de euro excavate ilegal