PREMIERĂ la Cluj. Încep simulările la bacalaureat și teste naționale, în condiții de examen
Peste zece mii de elevi din Cluj încep, de luni, în premieră, simulări ale examenului de bacalaureat și ale testelor naționale, în condiții de examen, respectiv cu subiecte unice elaborate la nivel județean și supraveghere video, demersul fiind menit să crească procentul de promovabilitate.
Șeful ISJ Cluj, Valentin Cuibus, a declarat, duminică, pentru corespondentul MEDIAFAX că instituția pe care o conduce începe de luni, în premieră, simulări județene ale examenului de bacalaureat și ale testelor naționale pentru elevii claselor a VIII-a și a XII-a, în condiții identice cu cele de la examenele naționale.
„Începând de luni, elevii claselor a VIII-a și a XII-a din județul Cluj vor susține, în premieră, simulări județene, în condiții de examen, de teste naționale sau Bacalaureat. Asta înseamnă subiecte care sunt făcute la nivel județean, înseamnă camere video pentru supraveghere peste tot, iar corectarea va fi făcută la nivel județean, cu o corectare unitară. Scopul acestui demers este creșterea procentului de promovabilitate la nivelul județului Cluj la cele două examene naționale și obișnuirea elevilor cu astfel de teste. Ne interesează nivelul de pregătire al elevilor, vrem să știe și părinții care este acest nivel al copiilor lor, iar profesorul să știe nivelul de pregătire a clasei”, a spus Cuibus.
Potrivit acestuia, elevii clasei a VIII-a vor susține simulările pentru testele naționale între 26 și 28 noiembrie – în 26 noiembrie proba la Limba și literatura română, în 27 noiembrie va fi examenul la Limba maternă, iar în 28 noiembrie va avea loc proba la Matematică.
Elevii din clasa a XII-a vor susține simularea între 3 și 6 decembrie – în 3 decembrie va avea loc examenul la Limba română, în 4 decembrie cel la Limba maternă, în 5 decembrie va fi susținută proba obligatorie a profilului, iar în 6 decembrie se va susține proba la alegere a profilului.
„Examenele vor dura câte două ore la testele naționale, în 138 de școli din județ, respectiv trei ore pentru simularea Bacalaureatului, în 63 de licee”, a precizat Cuibus.
Potrivit acestuia, lucrările vor fi corectate în termen de o săptămână și vor fi trimise profesorilor de la școală, „care le vor explica elevilor greșelile făcute”.
„Vor fi discuții cu fiecare elev în parte, dar și cu părinții care doresc”, a spus șeful ISJ Cluj.
La nivelul județului Cluj, în actualul an școlar, în clasa a VIII-a sunt înscriși peste 5.200 de elevi, iar alți 5.800 sunt în clasa a XII-a.