Premieră medicală la Iași: Un bebeluș născut fără buze, nas și cerul gurii a fost operat. Care este starea micuțului
Bebelușul de o lună din Botoșani este internat la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sfânta Maria” Iași, după ce luni a fost supus unei operații extrem de dificile.
„Cred că este o operație în premieră în România, pentru că nu cunoaștem să mai fi existat o asemenea malformație. Este o malformație complexă cranio-facială. Practic, copilul nu are elementele centrale ale feței: buză, palat tare, adică cerut gurii, palat moale, exista o comunicare între cerul gurii și cavitatea craniană, prin care o parte din conținutul cerebral, în special meningele, atârna în cavitatea bucală. Nu putea să înghită, nu are nici buze. El este staționar, prognosticul rămâne rezervat, a depășit cu bine prima intervenție chirurgicală care a repoziționat conținutul cerebral, s-a închis parțial comunicarea între cavitatea bucală și craniu. Urmează la trei luni să se facă o intervenție plastică pentru confecționarea buzelor și refacerea în totalitate a cerului gurii cu material moale și, dacă lucrurile vor decurge bine, la doi ani se va interveni din nou plastic, se va preleva fragmentul de coastă cu care va începe reconstrucția feței, a cerului gurii și apoi intervenția de cosmetizare și refacere a feței”, a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX, managerul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „Sfânta Maria” Iași, Radu Terinte.
Malformația cu care s-a născut băiețelul este extrem de rară la nivel mondial, iar cauza este necunoscută.
Medicii susțin că alte șapte situații similare s-au înregistrat în lume până la cel de la Botoșani.
„Copilul este cu o malformație cranio-facială severă, atât la nivelul structurii osoase faciale, cât și a țesuturilor moi. Pacientul a suferit o intervenție chirurgicală cu scop reparator, s-a făcut în așa fel încât să nu mai ajungă meningele în cavitatea bucală. Pacientul o să aibă nevoie de mai multe intervenții chirurgicale, în următoarea perioadă, fiecare moment operator fiind indicat de dezvoltarea pacientului. Este un băiețel din Botoșani. Starea lui este bună. Din literatura de specialitate am înțeles că sunt șapte asemenea cazuri, în lume. Nu are cerul gurii, nu are zonă de piramidă nazală, nu are bine dezvoltată zona maxilarelor”, a declarat, la rândul său, Cătălina Ionescu, medic primar pediatru și purtător de cuvânt al unității medicale.
Operația a fost efectuată de o echipă de medici condusă de chirurgul plastician Sidonia Susanu.