Premieră pentru județul Vaslui. Mandatul unui primar a fost validat, deși a fost reținut pentru fraudarea votului

Publicat: 18 10. 2020, 20:59
Actualizat: 18 10. 2020, 22:11

Se înregistrează o premierã pentru judetul Vaslui, aceea că mandatul unui primar a fost validat, deși a fost reținut pentru fraudarea votului

Judecătoria Bârlad a decis pe 13 octombrie validarea în funcţie a candidatului care a câştigat alegerile în comuna Ibăneşti- Benone Pletea (52 ani), primarul care se află la conducerea comunei de 20 de ani. Potrivit datelor centralizate de Biroul Electoral Central, Benonone Pletea (PSD) a obţinut 518 voturi, în timp ce contracandidata acestuia de la PNL a adunat 212 voturi.

Benone Pletea a fost pus sub urmărire penală pentru abuz în serviciu, instigare la fals şi uz de fals

În urmă cu o  săptămână, edilul Benone Pletea, alături de viceprimarul Ionel Iacomi, şi alţi cinci complici au fost încătuşaţi şi puşi sub acuzare pentru fraudă electorală. Reţinut pentru 24 de ore, alături de viceprimarul comunei, preşedintele secţiei de votare, un medic de familie şi soţia acestuia, respectiv, două cadre medicale ale spitalului din Bârlad, Benone Pletea a fost pus sub urmărire penală pentru abuz în serviciu, instigare la fals şi uz de fals.

Atât instanţa de Jjudecată, cât şi Prefectura Vaslui au invocat că persoana în cauză, până la soluţionarea definitivă a procesului, beneficiază de prezumţia de nevinovăţie. Contracandidata primarului şi PNL au contestat hotărârea de validare a Judecătoriei Bârlad, o decizie definitivă urmând a fi pronunţată zilele următoare de instanţa de control judiciar.

Cum s-a produs depistarea?

Mai mulţi localnici au sesizat faptul că s-au trezit pe 27 septembrie cu urna mobilă la poartă, deşi nu au solicitat acest lucru. Ba mai mult, sătenii s-au plâns că reprezentanţii secţiei de votare, desemnaţi să meargă cu urna mobilă prin sat, le-au dat indicaţii pe cine să voteze, deşi ei aveau altă opţiune. În urma cercetărilor efectuate de poliţiştii de investigaţii criminale, cu sprijinul Direcţiei de Operaţiuni Speciale, avea să se descopere cum o comună mică avea să înregistreze mai multe voturi cu urna mobilă decât municipiile şi comunele mari din judeţ.
jus

Aproximativ 10% din voturile înregistrate în comuna Ibăneşti au fost exprimate prin intermediul urnei mobile. Potrivit anchetatorilor, primarul Pletea a pus la cale un întreg mecanism. Cu o zi înainte de desfăşurarea alegerilor, pe 26 septembrie, Benone Pletea şi viceprimarul Ionel Iacomi au completat mai multe cereri în numele persoanelor la care urmau să se deplaseze membrii secţiilor de votare pe care ulterior le-au predat preşedinţilor celor trei secţii de votare din comună.

Adeverinţe medicale eliberate în fals

În total, edilul a completat 81 de astfel de cereri, fără a avea acordul persoanelor în cauză şi fără ca acestea să aibă cunoştinţă de acest lucru. Pentru a crea aparenţa de legalitate, toate cererile pentru urna mobilă aveau ataşate şi adeverinţe medicale care atestau că persoanele respective nu se pot deplasa la secţia de votare. În urma cercetărilor desfăşurate, procurorii au stabilit că pentru a face rost de adeverinţe medicale, primarul a apelat la o asistentă medicală de la Secţia Psihiatrie a spitalului din Bârlad, căreia i-a prezentat acesteia un tabel cu numele şi datele votanţilor. Ulterior, adeverinţele medicale eliberate în fals au fost transmise, prin intermediul unui brancardier al spitalului, unui medic de familie, care le-a şi parafat. Potrivit anchetatorilor, primarul Pletea a plătit pentru remiterea documentelor medicale false, însă nu au menţionat cuantumul sumei.

Benone Pletea este cunoscut pentru că, în 2008, a fost dat afară din examenul de Bacalaureat după ce a fost prins copiind. Cu un an înainte, el a fost condamnat la un an de închisoare cu executare pentru că a depus la Inspectoratul Teritorial de Muncă o diplomă falsă care atesta că a absolvit Academia de Studii Economice, în ciuda faptului că el terminase numai 10 clase.