PREMIERĂ. Țara în care 20.000 de garnituri de tren au fost transformate în spitale
India a suspendat transportul feroviar de călători pentru prima dată în ultimii 167 de ani. Trenurile au fost transformate în spitale şi nu vor transporta călători până pe 14 aprilie. Nu mai puţin de 20.000 de garnituri de tren vor fi transformate în saloane de izolare pentru pacienţii COVID-19.
India a suspendat transportul feroviar de călători pentru prima dată în ultimii 167 de ani. Trenurile au fost transformate în spitale şi nu vor transporta călători până pe 14 aprilie. Nu mai puţin de 20.000 de garnituri de tren vor fi transformate în saloane de izolare pentru pacienţii afectaţi de noul coronavirus. Reţeaua de cale ferată din India este a patra companie de profil din lume ca mărime şi reprezintă cel mai mare angajator din ţară. Căile ferate operează 125 de spitale răspândite în toată India astfel că are experienţa necesară în dezvoltarea unor noi centre spitaliceşti, scrie Mediafax.
Pe 1 aprilie, India avea peste 4.000 de cazuri de îmbolnăvire cu Covid-19 şi 117 decese. Numărul de îmbolnăviri nu este mare ţinând cont de populaţia de 1,3 miliarde. Sistemul medical nu este încă suprasolicitat astfel că măsurile au fost luate doar pentru a preveni eventuale urgenţe care ar putea apărea. În acelaşi timp, India avea probleme cu disponibilitatea de locuri în spitale chiar şi înainte de epidemia cu noul coronavirus.
În mod normal, Căile Ferate Indiene operează peste 20.000 de trenuri cu pasageri pe zi, deservind 7.349 de gări din întreaga ţară, arată CNN.
Măsurile de izolare au scos din uz aproape 70.000 de km de cale ferată, o lungime care poate înconjura Pământul la Ecuator de 1,5 ori. Singurele trenuri care au mai rămas în uz sunt marfarele.
Autorităţile au cerut să fie identificate vagoanele de tren care nu mai sunt în uz şi pot fi transformate în spitale care să poată fi folosite imediat ce va fi nevoie. Potrivit estimărilor, primele 5.000 de locuri amenajate în acest fel ar trebui să fie funcţionale în două săptămâni. Căile ferate din India au mai operat spitale mobile în ultimii 30 de ani, tratând peste un milion de persoane.