Premierul desemnat Victor Ponta a dat-o afară de pe lista noului cabinet pe Corina Dumitrescu
Premierul desemnat Victor Ponta a retras-o din guvern pe Corina Dumitrescu, nominalizată să preia portofoliul Educației în viitorul cabinet.
Anunțul vine după ce presa a scris în cursul săptămânii despre greșelile din CV-ul Corinei Dumitrescu și despre acuzațiile de plagiat care i se aduc, și a ridicat semne de întrebare cu privire la studiile sale la Stanford.
Premierul desemnat, Victor Ponta, a declarat în această seară că o retrage de pe lista de miniștri pe Corina Dumitrescu – Ministerul Educației și că în locul său îl va propune pe senatorul PSD Ioan Mang.
„Deciziile politice și dureroase trebuie să le iau eu. Am considerat că în perioada următoare, ministrul Educației are imediat de organizat admiterea, care e complicată, a copiilor în clasa pregătitoare, Bacalaureatul, admiterea la liceu. Un ministru care trebuie să se vadă în fiecare zi cu dumneavoastră și să răspundă la întrebări, nu este unul care poate funcționa la capacitate maximă. Mâine dimineață voi propune în cadrul listei de miniștri pe domnul senator Ioan Mang, șeful departamentului de educație”, a precizat Victor Ponta.
Decizia a venit după o discuție între premierul desemnat, Victor Ponta, și ministrul propus pentru Educației, Corina Dumitrescu.