Premierul face declarații sensibile în legătură cu 10 august: Când se forțează intrarea în Guvern, asta seamănă cu lovitură de stat
„În momentul în care se forțează intrarea în Guvernul României, eu cred că acest lucru seamănă cu o lovitură de stat. Eu știu un lucru, că au încercat să intre în clădirea Guvernului. Uitați-vă în orice stat membru al UE, dacă cineva ar incerca să intre în Guvern, cum ați cataloga acest lucru? În momentul în care prin violență încerci să intri în clădirea Guvernului, acest lucru e de neacceptat. Cine a greșit de o parte și de alta trebuie să plătească. Sunt dosare. Nu am nicio suspiciune, nu e normal să judec eu de o parte sau de alta. Justiția va stabili vinovații. Dar ceea ce mi s-a părut anormal a fost să încerce să intre în clădirea Guvernului. Azi vor să intre în Guvern, mâine la Cotroceni. Acest lucru e de neacceptat. Eu nu am spus că toate persoanele de acolo aveau această intenție, dar au existat persoane ce au forțat intrarea în clădirea Guvernului”, a declarat Viorica Dăncilă, la Digi 24.
Liderul PSD a comparat protestul din Piața Victoriei cu violențele din Franța.
„Uitați-vă ce s-a întâmplat cu vestele galbene în Franța. Li se permitea să intre în Guvern prin forță. Jandarmeria trebuie să își facă datoria. Dacă unii au făcut exces de zel, atunci cred că justiția îi va sancționa. Legea trebuie respectată, indiferent dacă e în cadrul forțelor de ordin sau al persoanelor care protestau acolo. Cei care au făcut acest lucru trebuie să plătească, inclusiv trebuie o analiză a jandarmeriței care a fost bătută. Nu cred ca procurorii să nu aibă acces la acest documente. Eu cred că procurorii au acces la aceste documente și cred că ministrul trebuie să facă tot ce e posibil legal pentru aflarea adevărului”, a conchis Dăncilă.