Prima pagină » Știri » Premierul Florin Cîțu, după semnarea actului adițional la Acordul de Guvernare: „Nu iau în calcul remanieri în perioada următoare” – VIDEO

Premierul Florin Cîțu, după semnarea actului adițional la Acordul de Guvernare: „Nu iau în calcul remanieri în perioada următoare” – VIDEO

Premierul Florin Cîțu a susținut o conferință de presă miercuri, 21 aprilie, la o zi după semnarea actului adițional la Acordul de Guvernare, care potrivit unora, îi limitează atribuțiile, deposedându-l de putere. 

Actul adițional la Acordul de Guvernare a fost semnat marți, 20 aprilie, de către partidele din coaliție. Conform documentului, premierul nu va mai putea revoca un ministru fără informarea prealabilă a partidului din care acesta face parte, în baza unor argumente, dar și după o dezbatere în coaliție.

În cadrul conferinței de presă susținută miercuri, premierul Florin Cîțu a fost întrebat ce se va întâmpla în situația în care va dori să remanieze un ministru, dar partenerii de guvernare se vor opune. Răspunsul său a fost unul de eschivare, neprecizând ce va face concret într-o astfel de situație.

Florin Cîțu, despre actul adițional: „E un document politic, nu s-a pus problema de a modifica Constituţia”

„Din partea PNL a semnat domnul preşedinte Ludovic Orban, pentru că este un procol politic. Eu nu ştiu de ce vă duceți dvs. direct către remaniere. Nu trebuie să existe aşa ceva. Eu sunt sper că nu vom mai avea remanieri, nu iau în calcul aşa ceva în perioada următoare. O văd ca pe o situaţie excepţională. Nici nu are sens să discutăm acum. Ceea ce a fost foarte clar pentru toţi cei prezenţi acolo, e un document politic, nu s-a pus problema de a modifica Constituţia”, a declarat Florin Cîțu.

În documentul menționat, se mai arată că responsabilitatea politică se asumă împreună, „cu participarea la decizie a tuturor membrilor coaliției și a premierului”, iar „deciziile politice majore se iau colegial, cu acordul formațiunilor din coaliție”.

În acest context, Victor Ponta, care a ocupat în trecut poziția de premier al României, a susținut că varianta la care s-a ajuns după negocierile din coaliție este cea mai rea posibilă, deoarece premierul Florin Cîțu rămâne „fără putere”, iar deciziile majore se vor lua la partide și la Cotroceni, de către Klaus Iohannis.

„Acum suntem în cea mai rea situație posibilă – deciziile vor fi luate de Orban, Barna, Cioloș și Kelemen (plus Președintele Iohannis) – iar Citu trebuie să facă balet între persoane și partide cu interese contrarii și orgolii uriașe! Șansele de reușită sunt, după părerea mea, egale cu ZERO! Nota de plata însă va fi plătită de oameni și de firmele românești – nu de politicienii care se vor spală pe mâini și vor arunca toată răspunderea pe un Prim Ministru «castrat» de orice autoritate și putere de decizie!”, susținea Victor Ponta într-o postare pe Facebook.

Citește și