Prima pagină » Actualitate » Premierul Israelului, Naftali Bennett, a vorbit la telefon cu Vladimir Putin. „Este pregătit pentru negocieri”

Premierul Israelului, Naftali Bennett, a vorbit la telefon cu Vladimir Putin. „Este pregătit pentru negocieri”

Premierul Israelului, Naftali Bennett, a vorbit la telefon cu Vladimir Putin. „Este pregătit pentru negocieri”
De ce poartă Putin aceeași cravată în ultimele zile. Ce semnificație are culoarea vișiniu

Premierul israelian Naftali Bennett a discutat duminică, la telefon, cu președintele rus Vladimir Putin. Cei doi lideri au discutat despre situația dintre Rusia și Ucraina.

Premierul israelian și-a exprimat îngrijorarea cu privire la situația din Ucraina și posibilitatea ca luptele să se intensifice și să conducă la pagube umanitare mai mari.

Un înalt oficial israelian a spus că președintele rus a transmis că „este pregătit pentru negocieri”. El a adăugat că, din cauza statutului special al Israelului și a relațiilor bune cu toate părțile, Bennett a afirmat că Israelul este gata să asiste atât cât este necesar și în orice moment pentru a ajuta la rezolvarea crizei și la apropierea părților.

Potrivit agenției de știri de stat ruse RIA-Novosti, citată de Antena 3, Putin i-a spus lui Bennett că Federația Rusă este pregătită pentru negocieri la Gomel, în Belarus. Publicația a mai notat că Bennett a oferit serviciile Israelului pentru a media discuțiile între Rusia și Ucraina.

CNN a informat, vineri, că președintele ucrainean Volodimir Zelenski i-a cerut premierului israelian Naftali Bennett să găzduiască și să ajute la medierea negocierilor dintre cele două țări.

Marian Tănase are o experiență de peste 20 de ani în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion în anul 2001, iar în 2002 se angaja deja la portalul Apropo.ro, ... vezi toate articolele

Citește și