Prima pagină » Știri » Premierul Ponta, „suporter” la Campionatul Național de Carting

Premierul Ponta, „suporter” la Campionatul Național de Carting

Premierul Ponta,
Premierul Victor Ponta s-a aflat, duminică, timp de câteva ore, la Târgu Secuiesc, în județul Covasna, într-o vizită privată, el asistând la a patra etapă a Campionatului Național de Carting, în care este înscris și fiul său, Andrei, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Sâmbătă și duminică a avut loc la Târgu Secuiesc, în județul Covasna, etapa a patra a Campionatului Național de Carting Viteză pe Circuit, organizat de Federația Română de Carting.

Premierul Victor Ponta a asistat la competiție, în care a fost înscris și fiul său, Andrei, legitimat la echipa Real Racing, clasa Mini.

Victor Ponta a declarat jurnaliștilor că este mândru de copilul său, așa cum sunt toți părinții mândri de copiii lor, și că se bucură că fiul său are o pasiune.

Premierul a subliniat că este important să fie cât mai mulți copii care să facă sport.

Întrebat dacă are timp și pentru familie, Ponta a răspuns că întotdeauna își găsește timp pentru aceasta.

„Întotdeauna îmi găsesc timp pentru familie. Desigur, ei sunt principalele victime ale faptului că am atât de multe lucruri de făcut, dar când sunt lucruri importante întotdeauna las orice altceva. Mi-a zis că este foarte important ca să fiu alături de el la cursa asta, a fost o cursă importantă, și cred că s-a bucurat”, a spus premierul.

El a menționat că cei doi copii ai săi, Andrei și Irina, îl susțin să devină președinte, pentru că atunci o să stea mai mult timp cu ei.

„Asta a fost o înțelegere dintre noi. M-au întrebat și el, și Irina, din ce funcție am mai mult timp pentru ei și atunci ei mă susțin pentru aceea funcție”, a afirmat Victor Ponta.

La evenimentul sportiv au fost prezenți și ministrul Apărării, Mircea Dușa, și prefectul de Covasna, Marius Popica.

Victor Ponta este pasionat de cursele de raliu, iar în ultimii ani a participat, ca și copilot, la diverse competiții.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Infotrafic: Ceața îngreunează circulația pe mai multe drumuri din sudul țării
Digi24
Un virus gripal nou se răspândește rapid în România: În prima săptămână din decembrie au fost înregistrate peste 3.000 de îmbolnăviri
Cancan.ro
Cuplul finalului de an în România! Vedeta Antena 1 l-a cuplat, fără să-i pese că e ÎNSURAT
Prosport.ro
Mesajul transmis de Sorana Cîrstea după ce a mers cu fiul lui Ion Țiriac în cea mai scumpă stațiune din Elveția
Adevarul
Țările din Vest unde românii ezită să se întoarcă: „Cei mai mulți sunt nostalgici. Vorbesc numai despre pământul matern”
Mediafax
Horoscop 15 decembrie 2025: Zodiile care trebuie să fie atente: Tensiuni la bani, întârzieri și recunoaștere neașteptată
Click
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Digi24
Reacție furioasă a Kremlinului, după ce șeful NATO a îndemnat la pregătiri pentru un război cu Rusia: „E iresponsabil”
Cancan.ro
9 zile consecutive de ninsoare în România, potrivit meteorologilor Accuweather. Care sunt orașele vizate
Ce se întâmplă doctore
Dieta MINUNE cu care Monica Anghel a reușit să slăbească 40 de kilograme: „Asta poți mânca oricând, fără probleme”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Dacia C-Neo, testată în Alpi. Noul model a fost surprins în probe pe drumuri montane
Descopera.ro
O planetă ciudată i-a lăsat fără cuvinte pe astronomi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă o vede pe maică-sa dezbrăcată în fața oglinzii spunând: – Vreau un bărbat!
Descopera.ro
Câți dintre americani cred că Donald Trump știa despre presupusele crime ale lui Jeffrey Epstein